În noiembrie 2020, procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție anunțau într-un comunicat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- Pencea Niculae Marius, la data faptelor comisar-șef de poliție în cadrul IPJ Giurgiu – Serviciul Rutier, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, - Persoană fizică, administrator al SC Gabimar Trans S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, - SC GABIMAR TRANS S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, - Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2013 – martie 2019, inculpatul Pencea Niculae Marius ar fi controlat în fapt societatea SC Gabimar Trans S.R.L, înființată pe numele mamei sale, și că ar fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț în sensul legii, incompatibile cu funcția deținută, respectiv cu statutul de ofițer de poliție. Concret, de la înființarea societății comerciale mai sus menționate – mai 2013, inculpatul ar fi întreprins, printre altele, următoarele activități pentru realizarea obiectului de activitate al firmei:
– negocierea, încheierea și urmărirea contractelor de prestări servicii/închirieri utilaje,
– participarea în numele și pe seama inculpatei SC Gabimar Trans S.R.L. în cadrul procedurilor de achiziție publică derulate de autorități contractante de pe raza județului Giurgiu, îndeosebi a municipiului Giurgiu,
– reprezentarea societății comerciale în fața Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Ca urmare a acestei conduite, ofițerul de poliție ar fi obținut, pentru sine și pentru altul, sume de bani, bunuri, foloase necuvenite provenite din încasările și dividendele societății (profitul total declarat obținut pentru perioada 2013-2019 fiind de 601.629 de lei), cât și alte foloase similare, (decontarea din veniturile societății a combustibilului consumat pentru deplasările cu autoturismul personal). În perioada iulie 2018 – februarie 2019, în contextul unui proiect finanțat din fonduri europene – „Diversificarea activității S.C. GABIMAR TRANS S.R.L. prin achiziția de utilaje”, inculpatul Pencea Niculae Marius și administratorul de drept al SC Gabimar Trans S.R.L, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, ar fi depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia mai multe documente false și inexacte, întocmite chiar de ei, în scopul asigurării îndeplinirii cerințelor și condițiilor de eligibilitate. Prin aceste demersuri S.C. Gabimar Trans S.R.L. ar fi obținut pe nedrept 842.161 lei, reprezentând fonduri nerambursabile. În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 807.330 lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile, imobile și părți sociale ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Giurgiu, care, la data de 22 septembrie 2025, a pronunțat sentința: inculpații au scăpat de două dintre acuzații, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, dar au fost condamnați la pedepse cu suspendare pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Inculpații au formulat apel, care a fost soluționat recent de către un complet de judecată de la Curtea de Apel București:
- Solutia pe scurt: DP 986/A În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, în unanimitate, admite apelurile declarate de către apelanţii-inculpaţi Coşovliu Gabriel, Dochia Daniel-Călin, Pencea Niculae-Marius şi SC Gabimar Trans SRL împotriva sentinţei penale nr. 208/22.09.2025 a Tribunalului Giurgiu – Secţia Penală, în dosarul nr. 1669/122/2020. Desfiinţează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Giurgiu – Secţia Penală, începând cu etapa judecării în primă instanţă, ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată, prin punerea deciziei la dispoziția părților și a procurorului, prin grefa instanței, astăzi, 08.06.2026.

