La data de 1 noiembrie 2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov l-a reținut pentru 24 de ore pe omul de afaceri Mircea-Nicolae Rusenescu, după un flagrant organizat ca urmare a plângerii penale depuse de către SC Dante International SA – compania care deține eMag și care a reclamat un pretins șantaj la adresa unui director de la acea vreme al eMag Marketplace. Mircea-Nicolae Rusenescu a fost astfel reținut în perioada 1.11.2019, ora 12:30 – 2.11.2019 ora 12:30, măsură dispusă prin Ordonanţa organelor de cercetare penală din 1.11.2019. Publicația Lumea Justiției, care a urmărit cazul, a relatat că apoi dosarul a zăcut la PT Ilfov timp de mai bine de doi ani, după care, la data de 6 decembrie 2021, procurorul Maricel David de la PT Ilfov l-a trimis în judecată pe Mircea Rusenescu prin rechizitoriul nr. 412/P/2019, confirmat de catre prim-procurorul Răzvan-Petre Tomoiu. Prin sentinta penală nr. 827 din 31 octombrie 2023, judecătoarea Marcela Antofie de la Judecatoria Buftea l-a achitat pe Mircea Rusenescu în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedura penală, respectiv pentru că „fapta nu este prevazută de legea penală”. Soluția a fost confirmată definitiv în apel de catre magistratele Corina Ciobanu si Mariana Constantinescu de la Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 179 din 5 februarie 2025.
Patru luni mai târziu, prin cererea de chemare în judecată din data de 13.06.2025, reclamantul Mircea-Nicolae Rusenescu, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a solicitat Tribunalului București obligarea la repararea pagubei produse prin privarea sa nejustă de libertate, în perioada 1.11.2019, ora 12:30 – 2.11.2019 ora 12:30, dispusă prin Ordonanţa organelor de cercetare penală din 1.11.2019 (pct. IV al rechizitoriului din 6.12.2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov), respectiv la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine faptul că faţă de reclamant s-a dispus măsura reţinerii preventive pentru perioada 01.11.2019, ora 12,30 – 02.11.2019, ora 12.30, și că prin sentinţa penală nr 827/31.10.2023, pronunţaţă de către Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 179/A/05.02.2025 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus achitarea reclamantului din prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I di C. proc. pen., întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului vizând despăgubirea acestuia pentru privarea nelegală de libertate, având în vedere faptul că reclamantul a înţeles să-şi întemeieze acţiunea pe răspunderea civilă delictuală, tribunalul este de părere că sunt întemeiate pretenţiile formulate de către reclamant, sub aspectul existenţei dreptului la dezdăunare pentru privarea injustă de libertate din perioada 01.11.2019 – 02.11.2019.
Numai că văzând suferinţa morală de o intensitate moderată suportată de către reclamant, în raport de durata reţinerii preventive, de numai 24 de ore, precum şi tendinţa generală exprimată în practica judiciară cu privire la cuantificarea daunelor pe zi de retenţie injustă, instanța a apreciat că suma de 1.000 de euro, cu titlu de daune morale pentru privarea injustă de libertate din perioada 01.11.2019, ora 12,30 – 02.11.2019, ora 12,30, constituie un remediu de natură a compensa în mod satisfăcător perioada petrecută în retenţia preventivă, peste care s-au suprapus consecinţele familiale şi sociale sus-menţionate. În raport de considerentele de mai sus, la data de 11 noiembrie 2025 Tribunalul București a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de euro, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru măsura privativă libertate luată cu privire la acesta pe durata procesului penal. În temeiul disp. art. 453 alin. 1 C. proc. civ., tribunalul a luat act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cele două părți au atacat soluția cu apel, așa că disputa s-a mutat la Curtea de Apel București. Recent, un complet de judecată de la Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a soluționat cauza, chiar la primul termen de judecată:
- Solutia pe scurt: Respinge apelurile ca nefondate. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi 08.06.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

