Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, obligat de justiție să achite unei bănci un împrumut de aproape 1 milion de lei contractat de o firmă

Exclusivitate

În toamna anului 2024, Unicredit Bank SA, în calitate de reclamantă, a solicitat Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA – IFN, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

  • obligarea pârâtului la plata sumei de 941.514,71 lei, reprezentând 70% din finanțarea restantă acordată de către Unicredit Bank SA S.A. beneficiarului XXX SRL, garantată de către FNGCIMM prin Confirmarea de Încludere în Plafonul de Garantare nr. CGP 43290/19.03.2015, emisă în temeiul Convenției cadru – Plafon de garantare nr. 156/25.10.2011;
  • obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data refuzului plății garanției (24.06.2019) și data achitării integrale a creanței;
  • obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 25.10.2011 a încheiat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii Convenția Cadru nr. 156/2011, prin care s-a obligat să garanteze, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil și necondiționat, în limita unui plafon maxim de garantare de 290.000.000 lei, finanțările individuale acordate beneficiarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004 și nu utilizează fondurile în domeniul fabricării sau comercializării armelor și munițiilor ori în domeniul jocurilor de noroc și a pariurilor. La data de 27.05.2009, între reclamantă, în calitate de creditor, și XXX SRL, în calitate de debitor și XXX, în calitate de garanţi, a fost încheiat contractul de credit nr. CR4/895647 prin care reclamanta a acordat debitorului o linie de credit pentru cheltuieli generale în valoare de 940.000 lei. Contractul de credit a fost ulterior modificat prin actele adiționale nr. 1 – 13, depuse ȋn copie la dosarul cauzei. Potrivit ȋnscrisurilor depuse la dosar, garanţia iniţială a avut mai multe prelungiri, ultima fiind prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP ̠̠43290/12.03.2015, prin care reclamanta a solicitat pârâtului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri includerea în plafonul de garantare aprobat prin Convenția cadru nr.156/2011 a garanției individuale pentru contractul de credit nr. CR4/895647.

La data de 19.03.2015, pârâtul a emis confirmarea de includere ȋn plafonul de garantare nr. CGP ̠ 43290/19.03.2015, prin care acesta s-a angajat ȋn mod expres, irevocabil şi necondiţionat, să plătească ȋn baza prevederilor convenţiei cadru suma reprezentând garanția în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, în conformitate cu prevederile Convenției cadru nr. 156/2011. La data de 27.08.2018, reclamanta a transmis pârâtului cererea de plată nr. 74931 prin care a solicitat plata garanței în cuantum de 1.298.309,62 lei, reprezentând un procent de 70% din finanţarea acordată debitorului. Prin adresa emisă sub nr. RG_44023_2018/27.11.2028, pârâtul a solicitat reclamantei completarea cererii de plată cu alte documente, enumerate în cuprinsul adresei. Răspunzând acestei cereri, reclamanta a depus documentele solicitate şi a adus mai multe lămuriri în susținerea caracterului justificat al cererii de plată. Prin adresa nr. RG_19776_2019/24.06.2019, pârâtul și-a exprimat refuzul de plată a garanției, fiind de drept ȋn ȋntârziere prin prisma manifestării neȋndoielnice a intenţiei de a nu executa obligaţia.

La data de 14.04.2025, pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă, în principal, ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Pârâtul a arătat că dreptul material la acțiune a devenit prescris, întrucât la data de 24.06.2022 s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani. Opt luni mai târziu, instanța de fond a dat dreptate pârâtului:

  • Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere în termenul de prescripţie ca neîntemeiată. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă. Respinge cererea de chemare ?n judecată formulată de reclamanta UNICREDIT BANK SA în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII SA ca fiind prescrisă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exerictare a căii de atac, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI a Civilă. Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Numai că reclamanta a atacat sentința cu apel, așa că litigiul s-a mutat la Curtea de Apel București care, la începutul lunii trecute, a dat dreptate, de data asta, reclamantei:

  • Solutia pe scurt: Respinge apelul incident ca neîntemeiat. Admite apelul principal. Schimbă sentinţa atacată, în sensul că: Admite cererea de repunere în termenul de prescripţie. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Admite cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 941.514,71 lei, precum si la plata dobânzii legale penalizatoare de la data de 24.06.2019 si până la data achitării integrale a debitului principal. Respinge cererea de reducere a onorariului avocaţial, ca neîntemeiată. Obliga intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 31.397,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată(fond, apel). Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă. Pronunţată azi, 1.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
spot_img

Articole recente

ÎCCJ va soluționa un Recurs în Interesul Legii legat de posibilitatea instanței de judecată de a cenzura mențiunile din cuprinsul adeverințelor eliberate de angajatori

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recent punctul său de vedere...

Mai multe articole din aceeași categorie