XXX este un tânăr bucureștean din cartierul Pantelimon. A urmat cursurile unei facultăți din cadrul Universității Hyperion din Capitală, iar din 2017 și până în 2023, potrivit propriilor declarații, a fost consumator de droguri. Pe fondul consumului de stupefiante, a avut o atitudine de teribilism, înfăptuind o serie de infracțiuni relativ minore, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat. Astfel, el a încasat de la instanțele din Capitală și Ilfov numeroase condamnări, ce vizau săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice:
– 1 an închisoare aplicată aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 12.06.2021), (faptă din 12.06.2021), prin sentința penală nr. 180/21.03.2022 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă la data de 10.10.2022, prin decizia penală nr. 1278/A a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală;
– 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. (faptă din 12.06.2021), prin sentința penală nr. 180/21.03.2022 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă la data de 10.10.2022, prin decizia penală nr. 1278/A a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală;
– 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din 18.01.2020), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 28.08.2020), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 29.08.2020), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 24.02.2021), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. (faptă din 24.02.2021), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 21.05.2021), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. (faptă din 21.05.2021), prin sentința penală nr. 410/19.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, rămasă definitivă la data de 19.03.2024, prin neapelare;
– 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) ?i (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (faptă din 16.08.2020-16.08.2022), prin sentința penală nr. 714/07.06.2024 a Tribunalului București – Sec?ia I Penală, rămasă definitivă la data de 26.06.2024, prin neapelare;
– 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. (faptă din 15.03.2021), prin sentința penală nr. 714/07.06.2024 a Tribunalului București – Sec?ia I Penală, rămasă definitivă la data de 26.06.2024, prin neapelare;
– 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 15.03.2021), prin sentința penală nr. 714/07.06.2024 a Tribunalului București – Secția I Penală, rămasă definitivă la data de 26.06.2024, prin neapelare;
– 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. (faptă din 17.10.2021), prin sentința penală nr. 714/07.06.2024 a Tribunalului București – Secția I Penală, rămasă definitivă la data de 26.06.2024, prin neapelare;
– 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C.pen. (faptă din 17.10.2021), prin sentința penală nr. 714/07.06.2024 a Tribunalului București – Secția I Penală, rămasă definitivă la data de 26.06.2024, prin neapelare.
Cea mai recentă ispravă
La data de 28.12.2022, lucrători de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 5, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat pe XXX, care se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare xxx. În mașină au fost depistate două pungi tip zip-lock ce conțineau muguri de substanță vegetală de culoare maro și 2 comprimate inscipționate „Metadonă”, despre care XXX a afirmat că îi aparțin și le deține pentru consum propriu. Proba a fost ridicată de către lucrători și introdusă într-un plic sigilat cu sigiliul inscripționat. Din raportul de constatare nr.689019/03.01.2024 întocmit în cauză de I.G.P.R. – D.C.C.O. – Laboratorul Central rezultă că proba înaintată este constituită din: proba nr.1 – 0,51 grame cannabis și proba nr.2 – 2 comprimate de conțin ca substanță activă metadonă, drog de mare risc ce face parte din Tabelul nr.II anexă la Legea nr. 143/2000.
Prin rechizitoriul din data de 06.03.2025, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 4304/D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, înregistrat pe rolul Tribunalului București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. (4) C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. (10) C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri. Inculpatul, deținut în prezent la Penitenciarul București Rahova, a arătat că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei în baza probelor deja administrate în cursul urmăririi penale.
Pluralitate de infracțiuni, în stare de recidivă postcondamnatorie
Pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din data de 28.12.2022), Tribunalul București l-a condamnat, la data de 2 martie 2026, pe inculpat la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare. Analizând însă fișa de cazier judiciar a inculpatului, precum și sentințele penale prin care inculpatul a fost condamnat anterior, tribunalul constată că unica formă aplicabilă este detenția efectivă. Judecătorul fondului a constatat că sfera concursului de infracțiuni, așadar viitorul prim termen al recidivei postcondamnatorii, s-a închis prin Sentința penală nr. din 21.03.2022 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală din 10.10.2022 a Curții de Apel București, astfel că toate pedepsele pentru infracțiunile săvârșite anterior acestei date au fost contopite. În continuare, a constatat că cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii a fost constituit din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și din pedepsele aplicate prin Sentința penală definitivă prin neapelare la data de 30.04.2024, și Sentința penală din 30.05.2025 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală. Drept urmare, adunând cele două pedepse principale rezultante parțiale, instanța a stabilit că XXX urmează a executa în final o pedeapsă principală rezultantă de de 10 (zece) ani și 8 (opt) luni și 20 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., raportat la art. 67 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. c) și la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) și alin. (3) C.pen., instanța i-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care este necesară obținerea unui permis de conducere.
Final trist
XXX a formulat în zadar apel. La data de 6 iulie 2026, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul-apelant împotriva sentinței penale nr. 252 din data 02.03.2026, pronunțată în dosarul nr. 8080/3/2025, al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală. În motivare, instanța de control judiciar a arătat că pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală, pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, în stare de recidivă postcondamnatorie, este legală și temeinic stabilită, fiind proporțională cu natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei, rezultatul produs, dar şi cu pericolul social ridicat, iar aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond, nu ar fi de natură a asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ. Astfel, nu există niciun motiv temeinic care să justifice redozarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii acesteia. Curtea consideră, în pofida susținerilor formulate în apel de către inculpat, că această orientare nu este excesiv de severă, ci dimpotrivă, este aptă să ilustreze gravitatea concretă a faptelor comise de inculpat și este adaptată corespunzător la toate elementele care vizează persoana inculpatului, astfel încât să permită realizarea atât a efectului educativ și sancționator pentru acesta, cât și a efectului disuasiv în raport de persoanele care ar fi tentate să comită, în viitor, astfel de fapte.

