Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recent punctul său de vedere în cauza nr. 695/1/2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prealabile în următoarea problemă de drept: „Dacă sesizarea instanței penale cu un acord de recunoaștere a vinovăției reprezintă/echivalează cu trimiterea în judecată și, prin urmare, constituie temei pentru suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, conform art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ.”
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanța, anularea dispoziției prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor sale de serviciu, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul penal în care instanța fusese sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției. În esență, măsura administrativă contestată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ, întrucât autoritatea publică a apreciat că sesizarea instanței penale cu acordul de recunoaștere a vinovăției produce, din perspectiva statutului funcționarului public, efecte echivalente trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. h) din același cod. Prin sentința pronunțată în primă instanță, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată și a reținut în esență, că ipoteza normei juridice privind suspendarea de drept a raporturilor de serviciu nu trebuie interpretată exclusiv formal, prin raportare la existența unui rechizitoriu, ci prin raportare la sesizarea instanței penale în vederea verificării și valorificării unei acuzații penale pentru o infracțiune relevantă sub aspectul exercitării funcției publice. Curtea de Apel Constanța, învestită cu soluționarea recursului, a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind echivalența, sub aspectul dispozițiilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ, dintre sesizarea instanței penale cu acordul de recunoaștere a vinovăției și trimiterea în judecată.
Parchetul General consideră că sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției nu este identică, sub aspect formal, cu rechizitoriul, însă este echivalentă acestuia sub aspectul funcției relevante pentru aplicarea art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ: aducerea cauzei penale în fața instanței competente, în vederea exercitării controlului judecătoresc asupra acuzației formulate împotriva funcționarului public. În baza dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită admiterea sesizării formulate de către Curtea de Apel Constanța pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și soluționarea problemei de drept în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ, sesizarea instanței penale cu un acord de recunoaștere a vinovăției, în condițiile art. 483 din Codul de procedură penală, reprezintă/echivalează cu trimiterea în judecată și constituie temei pentru suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, în măsura în care acordul de recunoaștere a vinovăției privește o infracțiune dintre cele prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ.
