Condamnat definitiv pentru luare de mită, fostul prim-procuror al Parchetului din Sinaia va fi dat afară din magistratură

Exclusivitate

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, Văduvan Iulian Costin,  va fi dat afară din magistratură, potrivit unei hotărâri luate pe 10 martie în ședința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. În prezent suspendat din funcție, Văduvan Iulian Costin,  va fi dat afară din magistratură odată cu emiterea decretului de eliberare din funcție de către președintele Klaus Johannis ( http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/19_03_2020__98193_ro.pdf )

Fostul prim-procuror a fost condamnat, în urmă cu câteva zile, de către Înalta Curte de Casație și Justiție,  la 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

El a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată în cazul a 10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins. Pedeapsa dispusă este cu suspendare sub supraveghere, avînd un termen de încercare de 6 ani. https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=6400000000014320

Iulian Văduvan a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2016, iar faptele pentru care a fost găsit vinovat au fost comise în perioada 2007-2012.  Mai multe detalii despre acest caz https://justnews.ro/fostul-prim-procuror-al-parchetului-sinaia-condamnat-definitiv-de-catre-iccj-pentru-luare-de-mita/

spot_img

Articole recente

Au început înscrierile la examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august 2025

Direcția Națională de Probațiune organizează examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august...

Mai multe articole din aceeași categorie