Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, Văduvan Iulian Costin, a fost condamnat marți la 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.
El a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată în cazul a 10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins. Pedeapsa dispusă este cu suspendare sub supraveghere, avînd un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1), (3) Cod penal din 1968, instanța obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal din 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=6400000000014320
Iulian Văduvan a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2016. El a fost acuzat că în perioada 2007-2012, în timp ce îndeplinea funcția de prim procuror și efectua și supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins și a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunțător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deținea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum și sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei. Mai multe detalii despre acest caz, găsiți pe siteul https://telegrama.ro/actualitate/fostul-prim-procuror-al-parchetului-sinaia-a-fost-condamnat-definitiv-pentru-luare-de-mită-dna-l-a-acuzat-că-a-primit-aproape-10-tone-de-combustibil.html