Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ) are o nouă conducere, aleasă la cel de-al XXII-lea Congres

Exclusivitate

Cel de-al XXII-lea Congres al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România s-a desfășurat vineri, 20.05.2022, conform unei decizii luate de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ).  Evenimentul s-a derulat, în mod fizic, la sediul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, situat în București, Str. Cuza Vodă nr. 143, Sector 4, după doi ani de restricții și condiții speciale impuse de autorități pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus Covid-19, se arată într-un comunicat al UNEJ.

Cu ocazia finalizării de către executorul judecătoresc Marius Iacob Morari a celor două mandate de Președinte permise de lege, au avut loc alegerile pentru noua conducere a Uniunii.  Astfel, în urma voturilor exprimate, în funcția de Președinte a fost ales Dragoș-Theodor Ivanovici, reprezentantul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Consiliul UNEJ. În funcțiile de Vicepreședinți au fost aleși Alexandru Ailincăi (reprezentantul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Consiliul UNEJ) și  Bogdan Maghiar (reprezentantul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în Consiliul UNEJ).

În funcția de Director al Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România a fost reales executorul judecătoresc Eugen Hurubă, Președinte al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, iar în funcția de Secretar al Centrului de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești a fost reales executorul judecătoresc Pavel Bebi, membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. De asemenea, au fost aleși membrii Comisiei Superioare de Disciplină, ai Consiliului de Conducere al Casei de Asigurări a Executorilor Judecătorești și ai Comisiilor de cenzori ai UNEJ și ai Casei de Asigurări a Executorilor Judecătorești.

foto: executori.ro

spot_img

Articole recente

De ce a fost condamnat, în primă instanță, un ilfovean, ce era recomandat de unii drept „un dentist ieftin, care lucrează bine”

În decembrie 2022, o femeie a aflat că în comuna ilfoveană Gruiu, sat Lipia, există "un dentist ieftin, care lucrează...

Mai multe articole din aceeași categorie