Un protagonist al dosarului „Mafia cărnii” și firma fantomă pe care o administra în fapt vor avea de achitat Statului un prejudiciu de 13 milioane de lei

Exclusivitate

La sfârșitul anului 2014, procurorii DIICOT anunțau că au început urmărirea penală pe numele a 41 de persoane, între care un lucrător de la un punctul de trecere a frontierei, un inspector în cadrul OPC Cluj şi un consilier în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, implicați în celebrul dosar, intitulat de presă „Mafia cărnii”, în care zeci de tone de carne alterată au fost puse pe piață, pentru a fi consumate de români. Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada 2012 – martie 2014, inculpatul Sileanu Andrei, în calitate de administrator de fapt al mai multor societăţi  comerciale împreună cu inculpatul Seleșiu Sorin – administrator al SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata Grumăzescu Daniela-Georgeta – administrator SC Gidacom SRL Iași și inculpata Drelciuc Ana – administrator al SC Medasimpex SRL Dumbrava Roșie, jud. Neamț, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat și ceilalţi inculpaţi. În cadrul grupului, inculpatul Sileanu Andrei avea rolul de a achiziţiona bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către societatea comercială Michelangelo SRL (principalul beneficiar al mărfurilor) care la rândul său a livrat mărfurile către SC Gidacom SRL Iași și SC Medasimpex SRL Dumbrava Roșie, jud. Neamț livrare urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne și produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului.  De asemenea, Sileanu Andrei, în aceeaşi  perioadă, în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale sus menţionate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile, cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii intracomunitare de bunuri (carne și produse din carne) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale – plata TVA datorat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 lei, reprezentând TVA ca urmare a comercializarii pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare. Totodată inculpatul a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 lei lei (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăților comerciale pe care le controla, operațiuni efectuate cu scopul de a ascunde proveniența ilicită. Potrivit referatului anchetatorilor,  Andrei Sileanu şi-a recunoscut integral faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, „descriind amănunţit modul în care împreună cu ceilalţi inculpaţi au derulat activităţile infracţionale”.

Opt ani mai tîrziu, într-un alt dosar, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Sileanu Andrei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. El era acuzat că, în perioada martie 2011 – august 2012, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator în fapt al SC Lostar Distribution SRL, a efectuat operațiuni de comercializare a cărnii și a produselor de carne provenite din achiziții intracomunitare, operațiuni pe care nu le-a declarat fiscal și înregistrat în contabilitatea societății, în aceste fel sustrăgându-se de la plata impozitului și TVA-ului datorate statului, producând bugetului consolidat un prejudiciu estimat de 13.812.115 lei (reprezentând 8.735.828 lei TVA și 5.076.287 lei impozit pe profit). Ulterior procurorii au constatat că termenul de prescripție a fost împlinit în octombrie 2022, așa că au optat pentru clasarea cauzei, în temeiul art. 16 lit. f) C. p. p., urmând să se ceară obligarea inculpaților la a suporta repararea prejudiciului pe calea acțiunii civile.

Astfel, prin cererea înregistrată în ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III -a Civilă, reclamantul Statul Român, reprezentat de A.N.A.F. , în temeiul dispozițiilor art. 192 din Codul de procedură civilă, art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, a chemat în judecată pe pârâţii Sileanu Andrei și SC Lostar Distribution SRL, prin care a solicitat instanței, să se dispună obligarea pârâților în solidar la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 13.812.115 lei (reprezentând 8.735.828 lei TVA si 5.076.287 lei impozit pe profit). De asemenea, a solicitat să se dispună obligarea pârâților în solidar și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente sumei de 13.812.115 lei, calculate de la data scadenței și până în ziua efectuării plății inclusiv, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

După ce instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată în octombrie 2024, reclamantul Statul Român a atacat soluția cu apel la instanța superioară. La sfârșitul lunii iunie, un complet de judecată de la Curtea de Apel București a soluționat cauza:

  • Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentintei civile nr. 1360/30.10.2024 pronuntate de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. 75/3/2023. Schimbă în tot sentinta apelată, în sensul că: Admite actiunea formulată de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâţii SC Lostar Distribution SRL si Sileanu Andrei. Obligă pârâtii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 13.812.115 lei, reprezentând prejudiciu cauza bugetului de stat. Obligă pârâtii, în solidar, şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei si până la data achitării integrale. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cale de atac, recurs, în 30 de zile de la comunicare, ce se poate introduce în cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.06.2026.
spot_img

Articole recente

Conducerea UNBR a actualizat onorariile prevăzute în „Ghidul orientativ al onorariilor minimale” cu 10,85%

Consiliul UNBR a adoptat Hotărârea nr. 336 din 18 iunie 2026 prin care, începând cu data de 01 iunie...

Mai multe articole din aceeași categorie