Un cunoscut avocat bucureștean obține reducerea pedepsei pentru corupție, în urma unei contestații în anulare

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis zilele trecute contestaţia în anulare formulată de contestatorul-inculpat ŞAIM CRISTIAN împotriva deciziei penale nr.42/A din data de 10 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr.7866/2/2018. Astfel instanța a decis să desfiinţeze soluția în parte, numai în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal (faptă comisă în luna decembrie 2012). Rejudecând în aceste limite, judecătorii ICCJ au descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Şaim Cristian în pedepsele componente:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal (faptă din luna decembrie 2012);
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal (faptă din perioada octombrie-decembrie 2013);
Judecătorii au înlăturat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare și au încetat procesului penal pornit împotriva inculpatului Şaim Cristian pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal (faptă din luna decembrie 2012), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Totuși, instanța a menținut pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal (faptă din perioada octombrie-decembrie 2013) și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în baza dispoziţiilor prezentei decizii. Soluția judecătorilor ÎCCJ este definitivă.

În urmă cu mai bine de un an, aceeași instanță respinsese solicitarea de revizuire a sentinței prin care Şaim Cristian şi Şaim Nicolae, doi cunoscuți avocați bucureșteni (tată și fiu), au fost judecați și condamnați pentru trafic de influenţă. Cristian Șaim și Nicolae Șaim au primit pedepse de 5 ani și 4 luni închisoare, respectiv 5 ani de închisoare, ambele cu executare. De asemenea, celor doi li s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 literele:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
g) dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Acuzațiile DNA

În comunicatul DNA, publicat în noiembrie 2018, se afirma că:

  • În decembrie 2012, inculpatul Șaim Cristian a pretins și primit de la o persoană care era judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de tâlhărie (martor în cauză) suma de 23.000 euro, promițând în schimb că își va exercita influența asupra unor magistrați din cadrul Tribunalului București în vederea încetării stării de arest preventiv a martorului.
  • În perioada octombrie – decembrie 2013, inculpații Șaim Cristian și Șaim Nicolae au pretins și primit de la o persoană care era urmărită penal în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie și trafic de droguri (martor în cauză) suma de 13.500 euro, promițând în schimb că își vor exercita influența asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel București în vederea încetării stării de arest preventiv a martorului.
  • În mai 2017, inculpatul Șaim Nicolae a pretins suma de 1.500 de euro de la rudele a două persoane reținute pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, promițând că îl va determina pe procurorul care instrumenta dosarul să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate față de cei doi reținuți.

Mai multe detalii despre modul în care și-au traficat influența cei doi avocați puteți citi aici.

spot_img

Articole recente

De ce judecătorii au respins până acum pretențiile de daune ale unei foste paciente a doctorului Burnei, în timp ce o altă victimă a...

În martie 2021, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani...

Mai multe articole din aceeași categorie