Retromobil Club România, în dispută cu ANAF. Fiscul acuză neplata unor taxe și impozite de 77.000 de euro

Exclusivitate

Retromobil Club România face bani frumoși din atestarea vehiculelor istorice, activitate pentru care are monopol. Numai că ”a uitat” să plătească taxe și impozite către statul român. Cel puțin așa susține ANAF, într-un Raport de de inspecție fiscală întocmit recent și care a vizat activitatea desfășurată din ianuarie 2014 și până la finele anului trecut. Cei de la Retromobil Club România susțin că raportul nu corespunde realității și legalității și că îl vor contesta în instanță.

Asociația Retromobil Club România face parte din ”clubul” elitist al organizațiilor non-guvernamentale, care le percep taxe membrilor (în unele cazuri și ne-membrilor) săi pentru ca aceștia să poată beneficia de un anume folos. În acest caz, folosul este evident – dacă pe certificatul de înmatriculare (talonul) al mașinii apare mențiunea ”vehicul istoric” – proprietarul mașinii nu mai plătește impozit la Primărie.

Condiția eliminatorie este ca autovehiculul cu pricina să aibă o vechime mai mare de 30 de ani. Apoi, sunt introduse alte filtre și, în funcție de acestea, mașina se încadrează într-o anumită categorie de vehicul istoric. Sigur, și în România sunt mașini cu o adevărată valoare istorică, numai că, printr-o interpretare discutabilă a legislației, au apărut și vehicule care au trecută în dreptul mărcii ”Replica”. Cu alte cuvinte, cineva ia șasiul unei mașini și pe el poate pune altă caroserie și alt motor, rezultând o copie după alt autovehicul.

Raportul de inspecție fiscală al ANAF

Dar nu asta este relevant în economia subiectului, ci veniturile pe care le realizează Retromobil Club România, care de ani buni nu sunt nici impozitate și nici supuse taxei pe valoarea adăugată.

”Veniturile obținute de asociație urmare a eliberării Atestatului de automobil istoric reprezintă o prestare de servicii, potrivit prevederilor articolului 129 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv ale art. 271 alin. (1) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal. Drept pentru care, în conformitate cu prevederile art. 11 alin (1) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, echipa de inspecție fiscală a procedat la reîncadrarea operațiunii de eliberare a Atestatului de vehicul istoric din operațiune scutită, așa cum este considerată de Asociația Retromobil Club România, în activitate economică reprezentând o prestare de servicii realizată de asociație în vederea eliberării atestatului”, se arată în Raportul de inspecție fiscală.

Erau obligați să se înregistreze ca plătitori de TVA

Pe cale de consecință, în urma reîncadrării activității menționate, inspectorii Fiscului au constatat că, în luna septembrie 2014, veniturile încasate astfel au fost de 238.230 de lei.  Sumă mai mare decât limita în vigoare la acea dată, de 220.000 de lei, așa că asociația avea obligația legală de a se înregistra ca plătitoare de TVA în termen de zece zile de la sfârșitul lunii respective, precizează ANAF.

Și numai TVA trebuia plătită, ci și impozit pe venit. ”Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că Asociația Retromobil Club România obține venituri impozabile realizate din eliberarea Atestatului de vehicul istoric, acesta eliberându-se în urma prestării unui serviciu, veniturile fiind realizate în urma unor operațiuni economice și asupra cărora se aplică prevederile art 15 alin (3) din Legea 571/2003 din Codul Fiscal, respectiv ale art 15 alin (3) din Legea 227/2015 din Codul Fiscal”, se arată în raport.

În total, 77.000 de euro de plată la bugetul statului

În total, inspectorii ANAF au reținut că Retromobil datorează statului român suma de 120.236 de lei, reprezentând impozit pe venit aferent celor șase ani care au făcut obiectul acțiunii de control. La această sumă se mai adaugă alți 255.401 lei din taxa pe valoarea adăugată neachitată în toți acești ani. Făcând totalul general, se ajunge la suma de 375.637 de lei obligații de plată către bugetul statului, potrivit inspectorilor Fiscului. Echivalentul a aproape 77.000 de euro.

Retromobil Club România contestă raportul Fiscului

Retromobil Club România a contestat Raportul de inspecție fiscală: ”(…) activitatea RCR de eliberare a atestatelor de vehicul istoric reprezintă un act de putere public fiind similară diverselor autorizațiilor emise de către instituțiile publice, fără a avea valența unui contract administrativ sau a unui act de gestiune administrativă. Această concluzie decurge din faptul că RCR este singurul titular îndreptățit să elibereze atestate de vehicul istoric, fără ca această împrejurare să fie generată de un monopol în sens economic. (…) În concluzie, activitatea desfășurată de către Retromobil Club România de eliberare a atestatului de vehicul istoric reprezintă o activitate non economică realizată în regim de putere publică – motiv pentru care RCR nu i  se poate aplică nici impozit pe profit și nici regulile în materie de TVA pentru veniturile obținute din această activitate – conform art. 269 alin. (1) Cod fiscal”, se arată în contestația asociației.

Retromobil Club România își completează argumentația cu faptul că asociația reprezintă un organism recunoscut de Ministerul Culturii, iar activitatea de emitere a atestatelor de vehicul istoric și de înregistrare în registrul vehiculelor istorice este strâns legată de un scop cultural.

Vorbe și scaune grele în ședințele asociației

Rămâne de văzut cum se va tranșa ”disputa” dintre ANAF și Retromobil Club România. Adevărate ”meciuri” au loc și cu prilejul ședințelor conducerii asociației. Și nu de tenis sau badmington, ci adevărate sporturi de contact. Pentru a exemplifica atmosfera care caracterizează aceste ședințe, prezentăm în cele ce urmează un fragment din procesul verbal al ședinței Consiliului Director al Retromobil Club România din 18 decembrie 2018: ”GL îl întreabă pe VT dacă i-a spus de serii. VT spune că i-a spus de serii după ce i-a spus domnului Bălan și după ce era un scandal monstru și el nu înțelegea nimic și că GL l-a sunat și i-a spus că suntem grup infracțional și că facem fals și uz de fals. VT îi cere lui GL să dovedească falsul și uzul de fals. VT îi cere pe un ton răstit lui GL să dovedească. GL spune că a cerut expertiză. VT îi cere lui GL să dovedească falsul și uzul de fals, spunând că îi dă cu un scaun în cap, moment în care ridică un scaun deasupra lui GL, care stătea pe canapea. GL spune că nu crede că l-a atacat vreodată. VT spune că i-a ajuns, că în ianuarie a adus sponsorizare la club și GL a râs de el. GL spune că nu crede că l-a atacat și nici că a râs de el. VT spune că l-a atacat când a râs de el. GL îi spune lui VT că l-a sunat când nu a putut lua banii și el i-a spus să nu fie supărat că se întâmplă”. Un adevărat club aristocratic, de oameni cu scaun la cap. La propriu…

foto: pixabay.com

spot_img

Articole recente

De ce judecătorii au respins până acum pretențiile de daune ale unei foste paciente a doctorului Burnei, în timp ce o altă victimă a...

În martie 2021, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani...

Mai multe articole din aceeași categorie