Delincvența juvenilă și violenţa în familie constituie două dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane, inclusiv cea românească. Violența în cadrul familiei este nu numai o problemă socială și de sănătate publică, dar și o problemă a nerespectării și a încălcării drepturilor omului, complexitatea ei solicitând atât protecţia integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale comune, de asemenea a libertății şi democraţiei. Într-un raport al Uniunii Europene, ce are la bază interviuri realizate cu 42 000 de femei din cele 28 de state comunitare, se arată că violența împotriva femeilor, în special violența bazată pe gen, afectează în mod disproporționat femeile, constituie o amplă încălcare a drepturilor omului, pe care UE nu poate să o treacă cu vederea. De asemenea, aproximativ 15% dintre toate delictele pot fi calificate drept delincvență juvenilă, iar în unele țări europene, procentul ajunge pană la 22%. În încercarea de a găsi soluții și sugestii de combatere a acestor fenomene, Justnews a discutat cu Cristi Danileț, judecător cu o experiență de 22 de ani, implicat în activități de prevenire a delincvenței juvenile și a violenței în familie.
O anchetă a Uniunii Europene a evidențiat o imagine de abuz extins care afectează viețile multor femei, ca exemplu, una din 10 femei a suferit o formă de violență sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. Mai mult de una din cinci femei a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale de către partenerul de viață actual sau anterior și mai mult de una din 10 femei declară că a fost supusă unei forme de violență sexuală de către un adult, înainte de a împlini 15 ani. Statistica din Romania spune ca 30% dintre femei au fost agresate fizic sau sexual cel puțin o dată în viață. În 2018, de exemplu, aproape 18.000 de femei au fost lovite în familie. Acestea sunt doar cifrele din cazurile raportate la poliție. Cum este perceput în România fenomenul violenței împotriva femeilor? Cum este văzută victima de către societate?
Ca să fiu ironic, în România se vorbește mai degrabă de victimele magistraților, decât de victimele infracțiunilor. Sunt infracțiuni precum corupția sau spălarea de bani în care victime suntem cu toții, cei păgubiți prin astfel de fapte. Sunt alte infracțiuni în care victime sunt copiii, și săptămânal suntem sesizați cu fapte de abuzuri fizice și sexuale asupra lor. Sunt infracțiuni în care victime sunt bătrânii, și mă refer aici în special la tâlhării. În fine, sunt infracțiuni în care victime sunt femeile, iar aici aș remarca violența în familie. Deși este un fenomen din cauza tradiției societății patriarhale românești, reflectat mai ales expresia „femeia trebuie să fie supusă bărbatului”, violența asupra femeilor este încă un subiect tabu. De rușine, de nevoie, din neștiință, victimele preferă să tacă și să ascundă calvarul prin care trec. Victima se simte și chiar este neajutorată, poliția reacționează greoi când este atenționată și de multe ori lipsită de empatie, magistrații sancționează prea blând autorii. Toate aceste realități arată un tip de reacție socială total inadecvată la un fenomen îngrijorător.
Un alt fenomen îngrijorător este cel al minorilor care comit fapte penale. Anul trecut au fost trimiși în judecată un număr total de 62.072 inculpaţi, din care 3.850 minori. Astfel, statisticile oficiale arată că la 100 de inculpați trimiși în judecată, șase sunt minori. Ce pot face familia, societatea sau instituțiile statului pentru stoparea acestui fenomen?
Numărul minorilor autori, ca și al celor victime, este în creștere. Anturajul nepotrivit, lipsa de supraveghere din partea părinților, indiferența profesorilor au dus la formarea unor generații în care sunt copii ce fură, tâlhăresc, lovesc, violează și chiar omoară. Ignorarea unor minime sfaturi de prevenție, consumul de droguri, frecventarea unor locuri unde se manifestă mai degrabă promiscuitatea, abandonarea școlii, lipsa sportului cresc riscul de victimizare. România nu stă mai rău ca alte state, dar nici nu trebuie să ignorăm problemele, care până la urmă sunt cauzate de educația inadecvată: practic, familia și școala nu mai sunt locuri de educat, ci doar de petrecut timp atunci când copilul sau tânărul nu stă cu prietenii ori pe tabletă. De fapt, este o lipsă extinsă a educației și aici trebuie umblat: familia trebuie interesată, profesorii trebuie motivați. Din păcate, pandemia a accentuat acest dezastru, orele online sunt superficiale, sărăcia împinge oamenii la comiterea actelor ilicite și, paradoxal, petrecerea a mai mult timp cu familia a mărit numărului conflictelor din sânul acesteia.
Despre legislația în vigoare privind violența domestică și delincvența juvenilă, ce ne puteti spune? Știu că ati avut o inițiativă prin care minorii să răspundă penal în funcție de discernământ, nu de vârstă.
În privința legislației privind violența domestică, trebuie reamintit că avem o convenție internațională pe care am preluat-o în legislația românească – Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul în anul 2011. Ar fi trebuit ca un întreg mecanism de prevenire a unor asemenea fapte să fie implementat în România, plecând de la educația sexuală, până la educația juridică. Din păcate, cei care au organizat referendumul pentru căsătorie au interpretat greșit acest act și au reacționat total împotriva planului guvernamental care prevedea obligații pentru școală și părinți. Sper să se fi abandonat total această idee.
Referitor la delincvența juvenilă, în România răspunzi penal începând cu 14 ani și dacă prin expertiză medicol-legală se stabilește că ai discernământ. Or, în ultimii ani am remarcat scăderea vârstei de comitere a unor fapte penale: avem minor de 9 ani care și-a ucis bunica cu un cuțit, minor de 12 ani dealer de droguri, o minoră de 14 ani proxenetă. Tehnologia și libertinajul îi face pe copii să fie mai conștienți de faptele și urmările lor mai înainte de 14 ani, iar mie mi se pare mult mai adecvat să fie sancționat cel care are discernământ, indiferent ce vârstă are. E ciudat să spună legea că până la 14 ani fără o zi nu ți se poate face nimic, dar imediat ce tai tortul că ai împlinit 14 ani răspunzi pentru faptele tale penale. De altfel, nu cred că legea trebuie să reglementeze în arii precum familia, psihicul uman, morala socială – sunt zone tradiționale de „non-drept” și asta trebuie respectat.
D-voastră, împreună cu Asociația VedemJust, militați pentru introducerea educatiei juridice în scoli, de asemenea aveți și diferite proiecte pentru elevi si profesori. Cât de important este ca elevii să-și cunoască drepturile și obligatiile pentru evitarea aparitiei, mai târziu, a unor fenomene ca cele discutate anterior?
Este evident că e mult mai ușor să previi decât să combați. Eu sunt pentru a se pune accent pe responsabilizarea copiilor, nu pe răspunderea lor. De aceea, am inventat un program de educație juridică pentru învățământul preuniversitar, în care elevii sunt instruiți nu atât cu privire la drepturi, cât mai ales cu privire la responsabilități, proceduri, sancțiuni, efecte în diverse circumstanțe: la școală, în familie, pe stradă, în online, la locul de muncă, la tribunal. Totul se explică pe înțelesul lor, lăsând la o parte limbajul juridic, folosind instrumente moderne, inclusiv digitale. Sunt implicați profesori specializați în educație juridică care predau această materie ca opțional sau profesioniști ai dreptului în cadrul unor întâlniri nonformale.
Ce poate face omul de rând pentru a putea afla mai multe informații despre drepturile și îndatoririle sale și a se putea implica activ în stoparea fenomenelor ca violența împotriva femeilor și a delincvenței juvenile?
Să se informeze în primul rând din sursele publice – presa și site-urile instituțiilor. Mai recomand surse precum site-ul special creat www.educatiejuridica.ro și contul www.fb.com/eduiuris unde apar în mod regulat prezentate noile acte normative cu incidență în viața cotidiană. Reamintesc că avem o lege specială – Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combarea violenței domestice – care ar trebui cunoscută, căci ea definește mai multe forme de violență între soți/parteneri, actuali sau foști, indiferent că locuiesc sau nu împreună: violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică. În fine, ar trebui cunoscută Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – care definește abuzul asupra copilului (care poate fi abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic) și neglijarea copilului. Aceasta arată ce poate face un cetățean și ce trebuie să facă un funcționar atunci când ia la cunoștință de un copil aflat în pericol. Dar în primul rând, cel ce dorește să se implice, trebuie să nu practice nicio formă de abuz, violență, neglijență.
foto: facebook.com
