Judecătoarea Mihaela Popescu, care anul trecut l-a eliberat condiționat pe criminalul în serie Ion Turnagiu, l-a eliberat recent pe Marius Csampar, un alt criminal feroce, condamnat pentru că a luat mai multe vieți, potrivit portalului instanțelor.
Completul CC2, complet de judecată din care face parte Mihaela Popescu, președintele Secției Penale a Tribunalului Mehedinți, l-a eliberat luna trecută pe Marius Csampar. Ca și în cazul Turnagiu, judecătoarea Popescu a decis să desființeze hotărârea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, care a decis ca Csampar să rămână după gratii.
„Complet: Cc 2
Tip solutie: Desfiinţează hotărârea
Solutia pe scurt: Admite contestaţiile formulate de condamnatul CSAMPAR MARIUS împotriva s.p. nr. 380/21.04.2020 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 3199/225/2020 şi împotriva s.p. nr. 449/11.05.2020 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 3560/225/2020. Desfiinţează parţial sentinţele penale atacate în sensul că: Admite cererile de liberare condiţionată privind pe condamnatul CSAMPAR MARIUS. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului CSAMPAR MARIUS, din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată prin sentinţa penală nr. 372/2014 a Tribunalului Giurgiu. Dispune punerea în libertate a condamnatului CSAMPAR MARIUS de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 376/2015 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine dispoziţiile instantei de fond în ceea ce priveşte avansarea onorariilor apărătorilor din oficiu.”, se arată în decizia instanței.
Criminali feroce
Marius Csampar și-a petrecut ultimii 22 de ani în Penitenciarul Drobeta Turnu Serverin, unde a fost încarcerat pentru că a ucis șase oameni, fiind condamnat pe viață. Prima victimă a fost ucisă în decembrie 1993. A ieșit în urmă cu o lună din penitenciar grație deciziei judecătoarei Popescu și a unui alt coleg.
Tot Mihaela Popescu a decis, alături de un alt judecător, eliberarea condiționată a altui „viețaș”, Ion Turnagiu, individul care zilele trecute a incendiat o fată de 17 ani și care acum se zbate între viață și moarte într-un spital din Capitală cu arsuri pe 90% din corp. Despre acest caz, Justnews a scris aici.
Ion Turnagiu a fost condamnat la o pedeapsă de 99 de ani după ce, în 1993, a omorât cinci oameni cu scopul de a-i jefui. A fost eliberat în urmă cu un an de Tribunalul Mehedinți și pe 13 iunie a fost arestat preventiv din nou după ce a incendiat o fată de 17 ani.