După 10 ani de cercetări și procese, dosarul confiscării averii nejustificate a fostei directoare administrative de la UMF Iași se reia de la capăt

Exclusivitate

În februarie 2016, Agenția Națională de Integritate anunța într-un comunicat că a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 523.462 Lei (aprox. 142.140 Euro), între averea dobândită si veniturile realizate în cursul anului 2008 de către DRUGUȘ DANIELA, Director General Administrativ în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr.T.Popa Iași. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Druguș Daniela în cursul anului 2008. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.  Druguș Daniela a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, după care a urmat cercetarea averii fostei directoare administrative de la UMF Iași.

Urmare a sesizării Agenției, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă CA Iași a constatat ca fiind nejustificată o parte din averea deținută de Druguș Daniela și la începutul anului 2020 a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Iași, în vederea dispunerii confiscării.

La data de 1 august 2024, Curtea de Apel Iași a admis sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul CA Iași și a constatat că dobândirea sumei de 2.186.162,85 lei nu are un caracter justificat, dispunând în consecință confiscarea acestei sume din averea persoanei cercetate. Curtea a stabilit că sumele nejustificate includ depuneri bancare între 2008 și 2010, bani deţinuți nejustificat și două imobile cu destinația de case de locuit în Iași, după cum urmează:

  • sume de bani depuse în numerar în valoare de:

– 100.000 lei la 29.04.2008, echivalent a 27.374 euro, în contul curent … deschis la B.R.D.;

– 170.000 lei la 02.05.2008, echivalent a 46.617,48 euro, în contul curent … deschis la B.R.D.;

– 350.000 lei la 05.05.2008, echivalent a 96.357,67 euro, în contul curent … deschis la B.R.D. (aceste prime 3 depuneri reprezentând şi cota parte nejustificată din achiziţia imobilelor casă şi teren amplasate în mun. Iaşi,

– 4.000 euro la 06.01.2009, echivalent a 16.251,6 lei, în contul curent …. deschis la B.R.D.;

– 20.000 lei la 07.01.2009, echivalent a 4911,59 euro, în contul de economii … deschis la B.R.D.;

– 20.000 lei la 09.01.2009, echivalent a 4747,54 euro, în contul de economii … deschis la B.R.D.;

– 43.000 lei la 08.01.2010, echivalent a 10.316,94 euro, în contul curent … deschis la B.R.D.;

– 43.000 lei la 11.01.2010, echivalent a 10.390,74 euro, în contul curent … deschis la B.R.D.;

– 44.000 lei la 12.01.2010, echivalent a 10.649,88 euro, în contul curent … deschis la B.R.D.;

– 5.000 euro la 19.01.2010, echivalent a 20.548,5 lei, în contul curent … deschis la B.R.D.;

  • sumă deţinută nejustificat în valoare de: – 81.000 lei, echivalent a 19.065,55 euro, identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 07.02.2011 de către D.N.A.-Serviciul Teritorial Iaşi;
  • 2 imobile cu destinaţia de case de locuit din mun. Iaşi, în valoare de: 758.037,46 lei, echivalent a 189.524,97 euro, fără T.V.A., edificat în perioada iulie 2007-septembrie 2009, aflat în proprietatea persoanei supuse controlului averii; 520.325,29 lei, echivalent a 133.079,30 euro, fără T.V.A., edificat în perioada iulie 2007 – 7 octombrie 2009 (data înstrăinării către fratele persoanei supuse controlului averii).

Judecătorul a mai decis să oblige persoana supusă controlului averii la plata către Statul Român, prin intermediul organului fiscal competent să efectueze executarea silită, a sumei de 2.186.162,85 lei (echivalent a 562.035,66 euro), reprezentând echivalentul cotei părţi din avere dobândită în mod nejustificat, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Persoana supusă controlului averii a mai fost obligată la plata către stat a cheltuielilor de judecată generate de procedura controlului averii în valoare de 97.000 lei (25.000 lei în faza procedurii derulate la comisia de cercetare a averilor şi 72.000 lei în faza judecăţii), reprezentând onorarii experţi.

Soluția Curții de Apel Iași a fost atacată de Druguș Daniela cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. La începutul lunii trecute, un complet al Secției de Contencios Administrativ şi Fiscal de la instanța supremă a pronunțat soluția în acest dosar:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de pârâta Druguș Daniela împotriva încheierilor din data de 18.06.2024, 23.05.2024, 22.06.2023, 10.03.2023, 16.06.2022, 02.06.2021, 20.05.2021, 29.04.2021, 25.03.2021, 08.12.2020, 01.10.2020 respectiv 30.06.2020 ale Curții de Apel Iaşi Secţia Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta Druguș Daniela împotriva sentinţei nr. 207 din data de 01 august 2024 a Curții de Apel Iaşi Secţia Contencios Administrativ și Fiscal. Casează sentința recurată si trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă. Pronunţată astăzi, 03 iunie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

ANABI scoate la licitație 3 autoturisme sport Porsche, fabricate în 2023, din care unul are doar 25 km rulați

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) organizează la data de 30.07.2026 în intervalul orar 9:00 – 15:00, prima...

Mai multe articole din aceeași categorie