Prin cererea de chemare în judecată din data de 04.12.2025, înregistrată la Tribunalul București, Federația uniunilor de ramură națională a cooperativelor agricole din România – COOP RO a solicitat înscrierea Federaţiei în registrul special în vederea dobândirii personalității juridice în temeiul O.G. nr. 26/2000. În motivare, a învederat că asociații, fondatori sau, după caz, persoane juridice fără scop patrimonial care constituie federatia sunt: Asociația “Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal 1. U.N.C.S.V.”; Asociația „Uniunea de Ramură Natională a Cooperativelor din Sectorul Taurin UNCST – BOVICOOP”; Asociația „Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România – HORT INTEGRA”. În drept, au fost invocate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că potrivit dispozițiilor art. 35 din O.G. 26/2000, „(1)Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie. (2) Federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile stabilite în prezentul capitol. (3)Cererea de înscriere se soluţionează de tribunalul în circumscripţia căruia federaţia urmează să îşi aibă sediul”, iar potrivit art. 36 din aceeaşi ordonanță, Federaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii sale în Registrul federaţiilor aflat la grefa tribunalului prevăzut la art. 35 alin.3. Condiţiile de dobândire a personalităţii juridice de către asociaţiile fără scop patrimonial, la care fac trimitere prevederile art. 35 din O.G. nr. 26/2000 citate mai sus, şi care se aplică în mod corespunzător federaţiilor, sunt reglementate de art. 7 din O.G. nr. 26/2000.
Având în vedere că asociații fondatori ai federației sunt în fapt trei uniuni de ramură naţionale, tribunalul reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 566/2004 a cooperaţiei agricole, modalitatea în care aceste federaţii pot fi constituite fiind expres reglementată de Legea nr. 566/2004, specială față de O.G. nr. 26/2000. Analizând îndeplinirea condițiilor de constituire a federației, prin prisma dispozițiilor O.G. nr. 26/2000, având în vedere limitele învestirii și dispozițiile art. 9 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul constată, din conținutul statutului depus la dosarul cauzei, că federaţia nu se încadrează pe dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, având în vedere faptul că, potrivit art. 4.3 din statut, pentru realizarea scopului pentru care a fost înființată, petenta “lit. d) promovează inițiative antreprenoriale și comerciale pentru membrii săi care răspund la obiectivul de organizare a producției autohtone și concentrarea comercializării producției; lit. e) își asumă sarcini de promovare generică a produselor membrilor și încurajarea realizării de investiții în comun, modernizării acestora și desfășurării de activități economice în cadrul cooperativelor și calificării, colaborând pentru inserarea completă în sistemul agroalimentar și mediul rural românesc”, 8.3 lit. h) din statut, printre principalele atribuții ale Adunării Generale se numără și aceea de înființare a unor societăți comerciale. Tribunalul reține că, din aceste dispoziții statutare, rezultă în mod cert că petenta urmăreşte să desfăşoare activităţi economice, astfel că aceasta nu se încadrează în dispozițiile O.G. nr. 26/2000.
Pe de altă parte, potrivit art. 61 din legea specială nr. 566/2004, (1) Cooperativele agricole asociate în uniunile de ramură pot constitui federaţii, după cum urmează: a) federaţiile de marketing, care asigură aprovizionarea cooperativelor agricole cu inputuri şi valorificarea produselor agricole ale acestora prin vânzare ca atare, semiprelucrate sau prelucrate; b) federaţii de asigurare mutuală a membrilor cooperatori. (2) Federaţiile au scop nepatrimonial, se constituie la nivel regional şi pot înfiinţa numai sedii secundare. Prin urmare, uniunile de ramură naţionale se pot constitui în două tipuri de federaţii, astfel cum rezultă expres din dispozițiile speciale indicate, iar petenta nu poate eluda aceste dispoziții legale prin constituirea unei federații în baza O.G. nr. 26/2000. Chiar dacă s-ar trece peste acest considerent, tribunalul apreciază că, în prezenta cauză, s-a dovedit că petenta nu îndeplinește condițiile legale de constituire în baza O.G. nr. 26/2000, având în vedere scopul, obiectivele și activitatea care se urmărește a fi realizată de către federație, astfel cum au rezultat din statut. Pentru aceste motive, la data de 16 februarie 2026, instanța a respins cererea, având ca obiect acordarea personalităţii juridice, ca neîntemeiată.
Federația uniunilor de ramură națională a cooperativelor agricole din România – COOP RO a formulat apel, care a fost soluționat, chiar la primul termen de judecată, de către un complet al Curții de Apel București:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.06.2026.

