În urmă cu un an, Compania Naţională de Investiții – CNI S.A. -, în calitate de reclamantă, a solicitat Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâta Omniasig Vienna Insurance Group SA, obligarea pârâtei la plata despăgubirii în sumă de 758465,02 lei, reprezentând diferența rămasă de încasat din valoarea totală a garanției de bună execuție pentru Contractul de proiectare şi execuție nr.81 din 01.02.2021, respectiv suma de 798.573,70 lei ce a fost solicitată, minus suma de 39.928,68 lei achitată, în baza Poliței de garanții contractuale seria nr.H31976 din data de 05.02.2021, precum și plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a învederat că la data de 01.02.2021 a fost semnat Contractul de proiectare și execuție de lucrări nr.81 între Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A. în calitate de achizitor şi asocierea XXX, în calitate de antreprenor, privind realizarea obiectivului de investiții „Reabilitarea drumurilor stradale și străzilor afectate în urma căderilor abundente de precipitații din orașul Novaci, județul Gorj”, iar, potrivit obligaţiilor contractuale, antreprenorul avea obligaţia de a furniza achizitorului o garanție de bună execuție pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor de proiectare și execuţie, sens în care a fost prezentată Poliței de asigurare de garanții contractuale, beneficiarul poliței de asigurare fiind Compania Națională de Investiții – C.N.I. S.A.. Reclamanta a învederat că termenul de finalizare a lucrărilor de execuție la obiectivul de investiție a fost decalat cu acordul părților, termenul împlinindu-se la data de 16.12.2024, dată la care antreprenorul nu a finalizat lucrările de execuţie şi nici nu a îndeplinit obligaţia de a prelungi valabilitatea poliţiei. În considerarea neîndeplinirii solicitării de prelungire a valabilității Poliței de asigurare garanție de bună execuție seria nr.H31976/05.02.2021, achizitorul a formulat și transmis Adresa nr.15892/25.11.2024 către Omniasig prin care a solicitat virarea sumei de 798.573,70 lei în contul reclamantei, însă reclamantă a virat doar suma de 39.928,68 lei, reprezentând valoarea gradului de nerealizare a lucrărilor.
Prin întâmpinarea din data de 19.12.2025, pârâta Omniasig Vienna Insurance Group SA a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. În motivare, pârâta a arătat că asocierea nu a dat curs solicitării de prelungire a poliţei, întrucât lucrările erau executate în proporție de 95% încă din aprilie 2022, iar termenul de finalizare era de 16.12.2024. Astfel, având în vedere că din data de 04.11.2024 liderul asocierii contractante a formulat cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței, cerere admisă de Tribunal la 19.11.2024, că lucrările erau executate în proporție de 95% și erau calitativ corespunzătoare, iar termenul de finalizare era de 16.12.2024, solicitarea CNI de prelungire a poliței GBE până la 28.02.2025 era nejustificată. Cererea de plata a întregii sume garantate este neîntemeiată, a susținut Omniasig, întrucât contractul de lucrări nu poate crea obligații față de Omniasig, iar clauzele de garantare din polița de asigurare prevăd plata în limita prejudiciului creat, cu reducerea proporțională a garanției cu valoarea fiecărei prestaţii a asiguratului. Pârâta a menționat că obligația de menținere a poliței nu este susceptibilă să producă un prejudiciu în caz de neexecutare, sens în care a achitat corect 5% din cuantumul garanţiei, respectiv 39.928,68 lei, corespunzător procentului de 5% lucrări rămase neexecutate la data de 16.12.2024.
Analizând ansamblul probator, instanța reţine că reclamantul, prin semnarea contractului de asigurare, a consimțit la achitarea unei garanții de bună execuție, în limita prejudiciului existent, cu diminuarea cuantumului proporţional cu valoarea prestațiilor asiguratului. Drept urmare, reclamantul, în calitate de creditor al raportului juridic civil, nu a probat întinderea dreptului său de creanţă, motiv pentru care instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată, instanța va obliga partea care a căzut în pretenții, respectiv reclamantul, la plata către pârât, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor de judecată în cuantum total 7120,85 lei, reprezentând onorariu avocațial pe care instanţa îl apreciază rezonabil şi proporţional cu valoarea obiectului cererii şi cu munca depusă de avocat şi apreciază că nu se impune reducerea acestuia.
Soluția Tribunalului București a fost atacată de reclamantă la instanța superioară. La sfârșitul lunii iulie, Curtea de Apel București a soluționat definitiv cauza:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 24.07.2026.

