În august 2019, Gabriela Szabo, directorul general de atunci al clubului CSM București, patronat de Primăria Capitalei, îi anunța pe managerii secțiilor de rugby și volei că nu mai poate susține financiar echipele și că jucătorii aflați sub contract pot pleca la alte cluburi. Anunțul a fost apoi oficializat printr-o decizie a Consiliului de Administrație al CSM București. Printre cei afectați de decizia de desființare a secției de volei masculin se număra și sportivul sârb Nemanja Cubrilo, transferat la începutul anului 2019, pentru a evolua la CSM București în ultima parte a stagiunii 2018-2019. Colaborarea dintre părți s-a derulat conform prevederilor contractuale, iar la finalul sezonului respectiv clubul pârât a fost mulțumit de serviciile sportivului, propunându-i un contract de activitate sportivă și pentru sezonul următor, 2019/2020. Valoarea contractului era de 196.800 lei (aproximativ 40.000 de euro). După ce la mijlocul lunii august 2019 a aflat, prin intermediul presei sportive, că CSM București și-a desființat secțiile de rugby și volei masculin din cauza unor probleme financiare, voleibalistul sârb a încercat să contacteze clubul, fără succes însă. Datorită acestei situații, sportivul din Serbia a considerat că i-a fost creat un prejudiciu deoarece nu și-a mai putut găsi un angajament la o altă echipă în sezonul 2019-2020, fiind deja prea târziu pe piața transferurilor. Astfel, în acel sezon, voleibalistul a fost nevoit să se întoarcă în orașul natal, unde a evoluat gratis. Primul contract profesionist al sârbului după desființarea secției de volei masculin a CSM București a fost parafat abia la începutul anului 2021, cu Dinamo București, după doi ani în care sârbul nu a obținut niciun venit financiar.
În aceste condiții, în iunie 2021, Nemanja Cubrilo, în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe pârâtul clubul CSM București, solicitând judecătorilor obligarea pârâtului la plata sumei de 196.800 lei cu titlu de prejudiciu, la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă raporturilor cu elemente de extraneitate, în cuantum de 10.244,05 lei până la data introducerii cererii cât și în continuare până la plata efectivă și la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluționarea litigiului.
În februarie 2022, instanța de fond – Judecătoria Sectorului 3 – a respins acțiunea ca neîntemeiată. Judecătorul a explicat că părțile au condiționat nașterea obligațiilor din contract pentru sezonul competitional respectiv de încadrarea activităţii în bugetul aprobat de Consiliul General al Municipiului București, cu respectarea normelor financiare pentru activitatea sportivă aprobate de către autoritatea deliberativă și în concordanță cu legislația românească aplicabilă cluburilor sportive de drept public. Or, așa cum s-a reținut anterior, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 349/26.06.2019, a fost modificat bugetul aprobat al Clubului Sportiv Municipiul București pe anul 2019 fiind redus cu suma de 11.478.000 lei (aproximativ 16%), în contextul acestei rectificări, clubul procedând la desființarea echipelor de volei seniori, feminin și masculin, și retragerea lor din Campionat. Prin semnarea contractului, reclamantul a agreat asupra încheierii contractului sub conditie suspensivă, asumându-și astfel acest risc contractual. Or, prin neîndeplinirea condiției (deficiente conditione) privind încadrarea în bugetul aprobat de Consiliul General, obligația privind plata remunerației nu a mai existat, astfel încât prestațiile nu mai erau datorate, iar în contextul în care obligaţiile nu au fost îndeplinite, reclamantul nu putea pretinde încasarea sumelor din contract.
Soluția a fost atacată fără succes cu apel la instanța superioară, iar mai apoi cu recurs la Curtea de Apel București. Recursul a fost respins recent de către judecători ca nefondat, hotărârea fiind definitivă.