Șeful Autorității Electorale Permanente pierde un litigiu cu dezvoltatorul imobiliar căruia i-a dat un avans pentru un apartament pe Litoral

Exclusivitate

Adrian Țuțuianu este un politician român, membru al PSD, senator de Dâmbovița în Parlamentul României în mandatele 2008–2012 și 2016–2020 din partea alianței PSD + PC. Între 2012 și 2016 a fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. A fost ministru al apărării în perioada 29 iunie 2017 – 6 septembrie 2017, în cabinetul Grindeanu, fiind a fost unul dintre puținii lideri PSD care i s-au opus lui Liviu Dragnea când acesta a condus PSD, fiind exclus din partid, din această cauză, în 2018. Țuțuianu i s-a alăturat lui Victor Ponta în Partidul Pro România, iar după trimiterea lui Dragnea la pușcărie, a revenit în partidul condus la acea vreme de Marcel Ciolacu. Tuțuianu, profesor de drept la Universitatea Valahia din Târgovişte, a ajuns anul trecut la șefia Autorității Electorale Permanente (AEP), post ce revenise PSD, conform algoritmului din coaliția de guvernare. În declarația de avere pe 2024, Adrian Tuțuianu menționa că a acordat un împrumut în nume personal către SC Galileo Summer Resort SRL , respectiv o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, în valoare de 405.035 lei.

Galileo Olimp Resort & Residence SRL are sediul în București și a fost înființată în 2003. Unicul asociat este Certion SRL, iar administrator este Cristina Oana Iosif Scripcaru. Pentru 2024, compania a raportat datorii de 71.943.914 lei, având 4 angajați. Certion SRL are sediul în București și a fost înființată în 2016. Administratorii firmei sunt Cătălin Corneliu Scripcaru și Cezar Theodor Ionescu, iar asociați sunt Cătălin Corneliu Scripcaru (85% din capitalul social), Cezar Theodor Ionescu (10%) și Alina Guțoi (5%). În primăvara anului trecut, în contextul în care compania Galileo Olimp Resort & Residence SRL se confrunta cu probleme financiare, presa constănțeană anunța că Biroul Executorului Judecătoresc Ghinea Ioan Emanuel demarează procedura de vânzare, prin licitație publică, a unui teren intravilan situat în Neptun, strada Trandafirilor nr. 39, județul Constanța, cu o suprafață de 6.244 mp, deschidere de 140 m și număr cadastral 101056 și a unui complex imobiliar, constând în clădire neintabulată, cu destinație mixtă, compusă din 169 de apartamente, spații comerciale, restaurante și locuri de parcare subterane. Terenul și imobilul aparțin debitorului Galileo Olimp Resort & Residence SRL, cu sediul în municipiul București, care datora unei firme-creditoare din Mangalia, suma de 698.575,26 lei.  Valoarea totală de pornire a licitației, stabilită pentru bunurile executate, era de 57.076.155 lei + TVA.

Acesta a fost contextul în care Adrian Țuțuianu, alături de soția și una dintre fiicele lui, în calitate de creditori, au demarat acțiuni în instanță împotriva debitoarei Galileo Olimp Resort Residences SRL. Astfel, într-unul dintre litigii, familia Tuțuianu, alături de un al creditor, au cerut intrarea în insolvență a firmei în cauză. Procesul, inițiat în aprilie 2025, s-a derulat mai întâi la Tribunalul București, Secţia a-VII-a Civilă, unde instanța a decis, la sfârșitul anului trecut, următoarele:

  • Solutia pe scurt: Anulează cererea formulată de creditoarea SS Architecture and Texture SRL, ca netimbrată. Anulează cererile de intervenţie accesorie formulate de petenţii Cornea Dana Letiţia, Zaharia Corneliu-Ştefan-Ovidiu și Simiuc Adrian Cătălin, ca netimbrate. Respinge cererea formulată de creditorii Ţuţuianu Adrian, Ţuţuianu Carmen Elena şi Ţuţuianu Bianca Maria, ca neîntemeiată. Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii Safesteel SRL şi Gheorghe Cristian Andrei. Cu apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii, care va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.12.2025.

Familia Țuțuianu a atacat soluția cu apel. La primul termen de judecată, din 6 mai 2026, Curtea de Apel București a pronunțat soluția definitivă în acest caz:

  • Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei de interes a apelului. Respinge apelul ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 06.05.2026.

Respingerea „apelului ca lipsit de interes” înseamnă că instanța a decis să nu analizeze cererea de apel pe fond, deoarece persoana care a făcut apelul (apelantul) nu mai are niciun folos practic, juridic sau material din continuarea acestui demers. Prin respingerea ca lipsită de interes, hotărârea pronunțată anterior de prima instanță rămâne definitivă și își păstrează efectele intacte.

spot_img

Articole recente

Executivul nu susține un proiect legislativ al AUR privind executarea pedepsei la locul de muncă și executarea pedepsei la domiciliu

Guvernul României a formulat recent punctul său de vedere referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind...

Mai multe articole din aceeași categorie