Se reia pentru a 3-a oară selecția asistentului membrului naţional al României la EUROJUST

Exclusivitate

Ministerul Justiției a decis săptămâna trecută să reia pentru a 3-a oară procedura de selecție a asistentului membrului naţional al României la EUROJUST– Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală. Procesul de selecție a eșuat după ce Ministerul a respins, la jumătatea lunii noiembrie, cele două candidaturi depuse, respectiv ale lui Lionte Emilia-Ioana și Soares-Ferreira- Iftim Corneliu. Ulterior, a fost reluată procedura, fără succes însă.

Astfel, Ministerul  așteaptă noile candidaturi până la data de 31 martie 2023, iar pe data de 6 aprilie ar urma să aibă loc interviul. Anunțul poate fi vizualizat aici.

Potrivit dispoziţiilor din Regulamentul Eurojust, România desemnează şi trimite un supleant şi cel puţin un asistent al membrului naţional român la Eurojust. Candidaţii trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul în România și trebuie să aibă statut de procuror sau de judecător. Selecţia se efectuează dintre persoanele cu o vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de procuror sau de judecător, cu experienţă în domeniul justiţiei penale, cu precădere în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală. De asemenea, având în vedere specificul activităţii şi desfăşurarea acesteia la sediul Eurojust, candidaţii trebuie să cunoască la un nivel avansat (scris, vorbit) limba engleză (cunoaşterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulaţie în UE reprezintă un avantaj).

Mandatul asistentului membrului naţional la EUROJUST este de 5 ani, reînnoibil o dată. Asistentul membrului naţional la EUROJUST este numit prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

În martie 2021, Ministerul Justiției a anunțat că a selectat-o, din 5 candidați, pe Daniela Buruiană, procuror în cadrul DIICOT-Structura Centrală, pentru postul de membru național al României la Eurojust. Beneficiind de intrarea în vigoare a noului Regulament, Daniela Buruiană, candidatul selectat de ministrul Stelian Ion, a ajuns pentru a 3-a oară desemnată ca reprezentant al României la Eurojust. Astfel, în 4 ianuarie 2013, prin Hotărârea nr 1 a Plenului CSM, a fost avizată favorabil numirea Danielei Buruiană, procurorul DIICOT – ST București în funcția de membru national la Eurojust. Apoi, în 6 septembrie 2016, Plenul CSM a adoptat Hotărârea 1037, prin care se aviza favorabil din nou numirea Danielei Buruiană, procurorul DIICOT – ST București în funcția de membru national la Eurojust.

Adjunctul membrului național la Eurojust este procurorul DIICOT Dan Alexandru Popa, numit în funcție prin Hotărârea 229 din 15 octombrie 2019 a Plenului CSM. Mandatul acestuia este de 4 ani. Dan Alexandru Popa a fost șef al DIICOT-Biroul teritorial Ialomița și a fost selectat în perioada în care în fruntea Ministerului Justiției se afla Ana Birchall.

spot_img

Articole recente

UNBR organizează, vinerea viitoare, o conferință dedicată provocărilor pe care transformările tehnologice și digitale le aduc profesiei de avocat

Uniunea Națională a Barourilor din România organizează, la data de 12 iunie 2026, începând cu ora 10:00, la Grand...

Mai multe articole din aceeași categorie