După aproape 10 ani de judecată, fostul primar al comunei Gighera (Dolj) și actual consilier județean din partea PSD a rămas cu verdictul de incompatibil

Exclusivitate

În primăvara anului 2017, Agenția Națională de Integritate anunța că l-a găsit în stare de incompatibilitate, ca urmare a deținerii simultan de funcții și calități prin încălcarea legislației, pe Florea Neacșu, primarul comunei Gighera (Dolj), ales pe listele PSD. La scurt timp, Florea Neacșu, în prezent membru în Consiliul Județean Dolj din partea  social-democraților, a contestat decizia ANI în instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova, solicitând anularea raportului de evaluare nr. 11244/G/II/29.03.2017, întocmit de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.). În motivarea cererii, Florea Neacșu a explicat că, în data de 03.04.2017 a primit un plic din partea A.N.I. conţinând raportul de evaluare mai sus-amintit, raport prin care s-a concluzionat în mod eronat de către inspectorul desemnat faptul că a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (l) lit. (d) din Legea 161/2003. S-a reţinut că a participat la şedinţele Consiliului de Administraţie al Școlii Gighera, în calitate de membru, deşi nu a avut niciodată această calitate, ci a participat doar în calitate de invitat, neavând drept de vot. La iniţiativa directoarei Școlii gimnaziale Gighera, primarul a participat la mai multe şedinţe ale Consiliului de administraţie al şcolii în calitate de invitat. Tocmai pe considerentul că nu a existat un act administrativ, prin care să fie desemnat să facă parte din Consiliul de Administraţie, fostul primar a argumentat că nu poate fi pusă în discuţie o situaţie de incompatibilitate în ce-l priveşte, întrucât nu şi-a însuşit nici măcar în fapt calitatea de membru în CA şi nu a avut drept de vot.

La data de 30.05.2017, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a depus „întâmpinare” prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate. ANI a menționat că, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat că Florea Neacșu, în calitatea sa de primar al comunei Gighera a fost și membru, reprezentant al Autorităţii publice locale, în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Gighera, în perioada decembrie 2012 – mai 2013 (conform adresei transmisă de Şcoala Gimnazială Gighera).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de înscrisurile depuse, precum și de susținere a părților, Curtea de Apel Craiova a constatat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: reclamantul a exercitat funcția de primar al Comunei Gighera, iar procesul verbal din 04.12.2012 atestă ca a participat la ședința din 04.12.2012 a Consiliului de Administrație al Scolii Gimnaziale Gighera în calitate de reprezentant al Primariei Comunei Gighera; același aspect rezultă și din procesele verbale din 22.01.2013, 21.02.2013, 15.03.2013, 02.04.2013, 18.04.2013 , 21.05.2013. De asemenea, din cuprinsul tuturor acestor procese verbale, se constată că reclamantul a participat la luarea deciziilor, în niciunul din aceste acte nefiind făcute vreo mențiune cu privire la calitatea de invitat a acestuia sau cu privire la neconstituirea legală a consiliului de administrație; rezultă astfel că reclamantul, având funcția de primar, s-a comportat ca un membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Gighera unde a participat și semnat procesele-verbale din 04.12.2012, 22.01.2013, 21.02.2013, 15.03.2013, 15.03.2013. 18.04.2013 , 21.05.2013; sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantului referitoare la faptul că Primaria Comunei Gighera nu a desemnat printr-un act administrativ reprezentantul său în consiliu, atât timp cât reclamantul, la 7 ședinte, a participat efectiv la luarea deciziilor în cadrul Consiliului de Administrație al Scolii Gimnaziale Gighera comportandu-se ca un membru al acestuia. Concluzionând, Curtea constată că raportul de evaluare al ANI a consemnat o stare de fapt reală, iar aplicarea legii s-a făcut corect, fiind constatată starea de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003.

Nemulțumit de sentință, fostul primar a atacat-o la instanța superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție, unde dosarul a ajuns în decembrie 2017. Primul termen de judecată a avut loc la data de 3 aprilie 2020, când România era lovită de pandemia de coronavirus. După ce reclamantul a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, procesul s-a suspendat din aprilie 2021 până în februarie 2026. Odată reluat, procesul a cunoscut și finalul, consemnat la mijlocul lunii trecute, după aproape 10 ani de la demararea acestuia:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant Neacşu Florea împotriva Sentinței nr. 502/2017 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15 mai 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Potrivit legislației, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”. „Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

spot_img

Articole recente

UNBR organizează, vinerea viitoare, o conferință dedicată provocărilor pe care transformările tehnologice și digitale le aduc profesiei de avocat

Uniunea Națională a Barourilor din România organizează, la data de 12 iunie 2026, începând cu ora 10:00, la Grand...

Mai multe articole din aceeași categorie