Joi, 30 iunie 2022, la Judecătoria Beiuș, președintele instanței, magistratul Gavrilă Ancuța Florina, va judeca contestația la executare silită formulată de 2 persoane fizice (Viorel și Ioan Micula) și 8 persoane juridice (European Food SA, Multipack SRL, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Transilvania General Import-Export SRL West Leasing SRL, Rieni Drinks SA și European Drinks SA).
În martie anul acesta, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Finanțelor Publice Bihor și Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş au decis să declanșeze executarea silită a respectivelor persoane fizice și juridice pentru recuperarea sumei de 1.294.189.574 lei (peste 250 milioane de euro).
Suspendarea executării silite
Imediat după demararea procedurii, cele 10 persoane juridice și fizice au solicitat, la 31 martie, Judecătoriei Beiuș, după ce au depus o cauțiune de 1.307.690 lei, suspendarea provizorie a executării silite. Argumentele avocaților fraților Micula și firmelor acestora au fost acelea că, în cazul persoanelor juridice, executarea unei sume în cuantum ridicat ar putea crea prejudicii materiale grave și imposibil de reparat, care au putea conduce la închiderea activităților firmelor respective, ce au un rol important în dezvoltarea economiei locale și regionale. Mai mult, în opinia avocaților contestatorilor, în actualul context economic deja foarte vulnerabil pe fondul creșterii substanțiale a costului energetic și agravat de efectele războiului din Ucraina, prejudicierea partenerilor de afaceri ai contestatorilor poate cauza insolvență în lanț a unei părți a acestora. În plus, au mai argumentat avocații, nu trebuie ignorată componenta socială și umană a măsurii solicitate de organele fiscale, căci de activitatea societăților comerciale menționate și a celorlalte societăți colaboratoare depind mii de angajați, numai în cazul uneia dintre ele – Transilvania General Import-Export SRL – fiind vorba de aproximativ 1.400 de angajați. Acesta a fost contextul în care Judecătoria Beiuș a decis în 7 aprilie 2022 să admită cererea de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulată în cadrul contestaţiei la executare și care va fi judecată începând cu data de 30 iunie 2022.
Ministerul Finanțelor a explicat publicației ebihoreanul.ro care a fost baza legală a procedurii declanșate de organele fiscale: „în vederea punerii în aplicare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 25 ianuarie 2022, au fost demarate măsuri de executare silită pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul de stat în cazul Micula; Ministerul Finanţelor a achitat în total 914.212.282,24 lei către fraţii Micula, sumă care a stins în totalitate „obligaţiile din hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013” (a ICSID).
Prin urmare, începând cu 30 iunie vor fi făcute publice și argumentele care au stat la baza emiterii titlurilor executorii, căci, așa cum a explicat Judecătoria Beiuș în motivarea cererii de suspendare provizorie a executării silite, consemnate de rejust.ro, “în privința temeiniciei cererii, instanța reține că s-au adus de către contestatori critici înseși executării silite, precum și caracterului cert al creanței, motivele invocate de aceştia putând fi dezlegate doar cu ocazia soluţionării contestației la executare, în prezenta speță motivele temeinice trebuind apreciate atât din perspectiva intereselor debitoarei, cât şi din punctul de vedere al creditorului, care deţine un titlu apreciat ca fiind executoriu, în temeiul căruia cererea de executare silită a fost încuviinţată.”
Marele litigiu cu Statul Român
Transilvania General Import Export SRL este una din firmele fanion ale fraților Micula, Viorel și Ioan, fiecare deținând peste 47% dintre acțiuni. Transilvania General Import Export SRL a făcut parte din lotul companiilor care, alături de frații Micula, au dat în judecată Statul Român la Curtea de arbitraj a Băncii Mondiale (ICSID), de la Washington, pentru că, în negocierile de aderare la UE, guvernul României a abrogat o schemă națională de stimulente fiscale în favoarea investitorilor în zone defavorizate.
Frații Micula și companiilor lor au câștigat inițial litigiul împotriva Statului Român, obținând despăgubiri de aproape 356 milioane de euro. Apoi ei au dat în judecată Statul Român și în Belgia pentru a obține banii datorați în urma procesului de la Washington. Instanța din Belgia a decis să nu permită EuroControl să aloce banii pentru serviciile furnizate de Romatsa de dirijare a traficului aerian, până la stingerea datoriei către frații Micula. În aceste condiții, conturile Romatsa au fost poprite. La finalul lui 2019, Guvernul condus de Ludovic Orban, a alocat 200 milioane de euro (peste 900 de milioane de lei) din Fondul de rezervă pentru a debloca criza de la Romatsa.
G4media.ro a realizat aici o cronologie a litigiului dintre fraţii Micula şi Statul Român. Cea mai recentă informație legată de acest litigiu este că, la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a anulat decizia TUE (Tribunalul Uniunii Europene), instanța ce validase plăţile către fraţii Micula şi a trimis cazul spre rejudecare tot la TUE. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg, este organul juridic suprem al Uniunii Europene și reunește două instanțe, Curtea de Justiție propriu-zisă și Tribunalul (TUE).