O secretară de primărie din Alba a învins ANI și a scăpat definitiv de acuzația că s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ

Exclusivitate

În aprilie 2024, Agenția Națională de Integritate informa, într-un comunicat de presă, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Groza Ligia-Daniela, fost secretar general al Comunei Blandiana, Jud. Alba. Ea era acuzată că, în perioada exercitării funcției publice de conducere, a contrasemnat un act administrativ care i-a produs un folos material. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia  „funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. (2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.”

Groza Ligia-Daniela, care ocupă în prezent funcția de secretar al comunei Săsciori, tot din județul Alba, a atacat în instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Alba-Iulia raportul de evaluare nr. 9685/G/II din data de 29.03.2024 al inspectorilor de integritate. La sfârșitul anului trecut, instanța de fond a decis următoarele:

  • Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GROZA LIGIA DANIELA în contradictoriu cu pârâta AGENTIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE. Dispune înlăturarea consecinței implicite a interdicției de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată de trei ani prevăzută de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010. Menține în rest Raportul de Evaluare nr. 9684/G/II/29.03.2024 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Alba Iulia. Pronunțată azi, 10.12.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Groza Ligia-Daniela nu a acceptat verdictul instanței din Alba-Iulia, așa că a formulat recurs la instanța superioară. La sfârșitul lunii iunie, un complet al Secției de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a tranșat definitiv litigiul:

  • Detalii soluţie: Admite recursul formulat de reclamanta Groza Ligia Daniela împotriva Sentinţei nr. 252/2025 din data de 10 decembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta GROZA LIGIA DANIELA în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE. Anulează în integralitate Raportul de Evaluare nr. 9684/G/II/29.03.2024 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 23 iunie 2026.
spot_img

Articole recente

Creștere record de 33% a numărului de candidați înscriși la examenul de admitere de la Facultatea de Drept a UB, pentru programul de licență...

Miercuri, 22 iulie 2026, s-a desfășurat examenul de admitere la programul de licență al Facultății de Drept a Universității...

Mai multe articole din aceeași categorie