Prin rechizitoriul din data de 21.02.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică a fost trimisă în judecată inculpata XXX, sub aspectul săvârșirii a 4 infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, prev.de art. 360 alin. (1) şi (3) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. (faptele din datele de 11.09.2017, 29.09.2017, 22.01.2018 și 13.08.2019). În fapt, în sarcina inculpatei s-a reținut faptul că a accesat baza de date D.E.P.A.B.D. şi a obţinut pe această cale datele de identificare a mai multor persoane, care nu se regăsesc ca persoane evaluate în lucrările care fac obiectul Agenției Naționale de Integritate, după cum urmează:
- în calitate de inspector de integritate, angajată fiind la Agenţia Naţională de Integritate, la data de 11.09.2017, în intervalul orar 10.23-10.24, de pe contul său de utilizator şi folosind parola alocată acestuia, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, a procedat la efectuarea a trei accesări din baza de date D.E.P.A.B.D. cu privire la persoanele xxx, interogările fiind efectuate cu depăşirea limitelor de autorizare îa nivelul ANI, prin procedura PO01/II, referitoare la activitatea de verificare a declaraţiilor de avere şi interese primite la registratura ANI;
- în calitate de inspector de integritate, angajată fiind la Agenţia Naţională de Integritate, la data de 29.09.2017 ora 10.18, de pe contul său de utilizator şi folosind parola alocată acestuia, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inspector de integritate al A.N.I, a procedat la efectuarea accesării bazei de date D.E.P.A.B.D., privitor la persoana lui xxx, interogările fiind efectuate cu depăşirea limitelor de autorizare la nivelul A.N.I. prin procedura PO01/II, referitoare la activitatea de verificare a declaraţiilor de avere şi interese primite la registratura ANI;
- în calitate de inspector de integritate, angajată fiind la Agenţia Naţională de Integritate, la data de 22.01.2018, în intervalul orar 10.55-10.57, de pe contul său de utilizator şi folosind parola alocată acestuia, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inspector de integritate al A.N.I., a procedat la efectuarea a trei accesări ale bazei de date D.E.P.A.B.D., cu privire la persoanele xxx, interogările fiind efectuate cu depăşirea limitelor de autorizare la nivelul ANI, prin procedura PO01/II, referitoare la activitatea de verificare a declaraţiilor de avere şi interese primite la registratura ANI;
- în calitate de inspector de integritate, angajată fiind la Agenţia Naţională de Integritate, la data de 13.08.2019, în intervalul ora 12.10-12.13, de pe contul său de utilizator şi folosindu-se de parola alocată acesteia, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inspector de integritate al Agenţiei Naţionale de Integritate, a procedat la efectuarea a opt accesări a bazei de date a D.E.P.A.B.D. cu privire la persoanele xxx, interogările fiind efectuate cu depăşirea limitelor de autorizare la nivelul ANI, prin procedura PO01/II, referitoare la activitatea de verificare a declaraţiilor de avere şi interese primite la registratura ANI.
În urmă cu un an, instanța de fond – Tribunalul București – a achitat-o pe inculpată pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În motivarea consemnată de rejust.ro, judecătorul a explicat că, în prezenta cauză, nu este incidentă o depășire sau eludare a măsurilor de securitate, deoarece procesul de autentificare s-a consumat anterior interogării bazelor de date. De altfel, autentificarea la bazele de date nu s-a realizat fără drept, deoarece inculpata a folosit propriul cont de utilizator și chiar a efectuat interogări ale bazelor de date ce nu au făcut obiectul acuzației în materie penală. În opinia instanței, nu are relevanță intenția cu care ar fi acționat inculpata, atât timp cât conduita sa nu se circumscrie normei de incriminare și independent de faptul că aceasta a recunoscut săvârșirea faptelor în materialitatea acestora. De altfel, inculpata a fost cercetată disciplinar și sancționată ca atare pentru abaterile constatate de comisia de disciplină din cadrul Agenției Naționale de Integritate și i s-a aplicat în concret sancțiunea încetării raportului de muncă (a destituirii din funcția publică deținută), aspecte care însă nu au relevanță pentru întrunirea condiției de tipicitate obiectivă a faptelor deduse judecății, contrar celor susținute de partea civilă.
Parchetul a declarat apel, așa că dosarul a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel București în iulie 2025. Recent, judecătorii instanței de apel au tranșat definitiv cauza:
- Solutia pe scurt: DP 1128/A/ În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI împotriva sentinței penale nr. 661/F din data de 04.06.2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secția I Penală în dosarul nr. 9349/299/2023. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei, astăzi, 25.06.2026.

