Nici la apel, o firmă a fraților Micula nu a demonstrat caracterul ilicit al unui articol din Cancan legat de componența sucurilor Adria

Exclusivitate

În urmă cu doi ani, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, firma European Drinks International SRL (fosta International Fresh Drinks SRL) a chemat în judecată pe pârâţii Gandul Media Network SRL (editor al publicației Cancan) și pe Rasoveanu Irina (autoarea articolului), solicitând ca, în temeiul art. 253 alin. 1 fit. c) Cod civil, să se constate caracterul ilicit al faptei pârâţilor, constând în publicarea pe site-ul www.cancan.ro şi distribuirea/promovarea pe reţelele de socializare a unui articol prin care au fost încalcate drepturi nepatrimoniale ale subscrisei, prin articolul intitulat „Ce conţin, de fapt, faimoasele sucuri Adria Cola sau Adria de portocale. Ingredientele naturale lipsesc aproape în totalitate” și în consecință să se dispună:

  • obligarea pârâţilor să elimine articolul de pe site şi de pe reţelele de socializare prin intermediul cărora acest articol a fost distribuit/promovat,
  • obligarea pârâţilor să se abţină pe viitor de la publicarea unor articole având, parţial sau integral, acelaşi conţinut sau conţinut similar,
  • obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune interese pentru prejudiciul moral cauzat prin săvârşirea faptei ilicite anterior menţionate,
  • obligarea pârâţilor la publicarea dispozitivului sentinţei pronunţate pe site-ul www.cancan.ro şi într-un ziar de circulaţie naţională
  • obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a susținut că în articol sunt insinuate legături directe exclusiv între consumul celor două băuturi comercializate și produse de reclamantă și unele efecte nocive asupra sănătătii și că, deși prețurile celor două produse sunt prezentate comparativ cu produse comercializate si produse de alte branduri, nu se regăseşte în cuprinsul articolului vreo informaţie privitoare la ingredientele unor produse similare. De asemenea, întreaga notă în care articolul a fost redactat este aceea de a invita cititorii să nu consume cele două băuturi carbogazoase produse si comercializate de subscrisa, elocvent în acest sens fiind finalul articolului: „Totuşi, dacă alegeţi să consumaţi aceste sucuri…”.

În decembrie 2024, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, consemnată de rejust.ro, judecătorul a arătat că articolul, în ansamblul său, are un caracter pur informativ, ce vizează conţinutul celor două băuturi răcoritoare produse de societatea reclamantă, fiind redate, în mod explicit, ingredientele conţinute de cele două produse analizate. Textul articolului prezintă, de asemenea, în mod explicit, modalitatea de alegere a subiectului tratat, indicând faptul că cele două bătuturi răcoritoare sunt extrem de atractive pentru consumatorul român, deoarece preţurile acestora sunt foarte de reduse, prin raportare la celelalte băuturi similare produse şi comercializate de alţi producători, fiind expusă o listă de preţuri afişate pe site-ul unui magazin cunoscut pe piaţa românească. Textul materialului de presă mai cuprinde informaţii generale, referitoare la efectul nociv al cunsumului excesiv de băuturi răcoritoare carbogazoase sau care conţin zaharuri, cafeină, conservanţi şi alte ingrediente ce nu sunt naturale, fiind citată opinia exprimată public anterior de un medic primar în cardiologie şi medicină internă.

Contrar susţinerilor reclamantei, tribunalul constată că materialul de presă reclamat nu cuprinde aprecieri personale ale autorului articolului, nu cuprinde mesaje care să conducă la descalificarea producelor comericializate de reclamantă faţă de alte produse similare şi nu induce cititorului ideea potrivit căreia ingredientele celor două produse ar fi fost ascunse de producător, ori prezentate în mod eronat. Niciuna dintre informaţiile astfel transmise nu este de natură să inducă cititorului informaţia potrivit căreia doar băturile analizate sunt potenţial nocive pentru sănătate şi nici faptul că informaţiile privitoare la compoziţia acestora ar fi fost ascunse de producător, ori prezentate în mod eronat, a stabilit instanța. În ce priveşte conţinutul titlului, anume sintagma “ce conţin, de fapt, faimoasele sucuri”, nu sunt de natură să conducă la o concluzie contrară, în condiţiile în care cea de-a două parte a titlului, “ingredientele naturale lipsesc aproape în totalitate” explică întru totul scopul mesajului transmis, care nu este acela de a induce ideea de ascundere de către producător a conţinutului produselor, ci acela de a expune şi informa asupra lipsei ingredientelor naturale din conţinutul celor două băuturi, aspect care este pe larg expus în textul materialului de presă. Având în vedere toate aspectele menţionate, tribunalul constată că articolul de presă analizat nu reprezintă o faptă civilă delictuală, nu cuprinde informaţii tendenţioase, neadevărate sau defăimătoare, nu depăşeşte rolul unui articol cu caracter informativ corect, bazat pe informaţii obiective, prezentate într-un limbaj neutru.

European Drinks International SRL a atacat sentința cu apel. Doar de un singur termen de judecată au avut nevoie magistrații Curții de Apel București pentru a pronunța următoarea soluție:

  • Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 26.03.2026.
spot_img

Articole recente

Executivul nu susține un proiect legislativ al AUR privind executarea pedepsei la locul de muncă și executarea pedepsei la domiciliu

Guvernul României a formulat recent punctul său de vedere referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind...

Mai multe articole din aceeași categorie