Nemulțumiți de viitoarea lege a salarizării în sectorul public, grefierii anunță proteste și suspendarea parțială a activității din instanțe

Exclusivitate

Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, întrunită în regim de urgență, prin videoconferință, în data de 27 mai 2026, a hotărât:

  • Respingerea în mod ferm a actualei forme a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, apreciind că aceasta nu reflectă complexitatea, responsabilitatea și rolul în înfăptuirea actului de justiție al personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul sistemului judiciar și nu asigură respectarea principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare și sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ.
  • Mandatarea conducerii SNGJ Dicasterial pentru înaintarea, în regim de urgență, către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Justiției, Guvernul României și Parlamentul României, a tuturor amendamentelor și observațiilor formulate de organizația sindicală, inclusiv cele privind integrarea drepturilor salariale recunoscute definitiv în salariul de bază și corelarea coeficienților de ierarhizare cu atribuțiile efective ale funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.
  • Participarea organizației sindicale la toate consultările organizate în perioada 27 mai – 15 iunie 2026, în vederea susținerii revendicărilor personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete.
  • Participarea SNGJ Dicasterial la toate formele de protest ce vor fi organizate de Federația PUBLISIND în legătură cu proiectul noii legi a salarizării.

În perioada 2–5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente, stabilite de lege.

În data de 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție”, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, ca formă de protest față de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar.

Sindicaliștii au mai anunțat convocarea unei noi Adunări Generale Extraordinare în data de 5 iunie 2026, în vederea stabilirii măsurilor și formelor de protest ce se impun în continuare, în raport de concluziile întâlnirii organizate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în data de 4 iunie 2026. Mai multe informații, în comunicatul sindicaliștilor. 

 

spot_img

Articole recente

De ce a eșuat fiul lui Oleg Danovski în încercarea de a obține în justiție retragerea numelui din titulatura Teatrului Naţional de Operă şi...

Oleg Danovski (născut la 9 februarie 1917, în Voznesensk, în regiunea ucraineană Mîkolaiiv – decedat la 21 octombrie 1996, la Constanța, România) a fost...

Mai multe articole din aceeași categorie