Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat dosarul numărul 125/1/2020, în care contestatorul Andrica Ioan cerea judecarea plângerii sale împotriva unei soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată (art.340 NCPP). Acesta este doar unul dintre numeroasele procese în care Andrica Ioan s-a adresat instanțelor de judecată.
Publicația Adevărul a consemnat în 2010 declarația arădeanului, care mărturisea că, după ce petrecuse zile și ore întregi pe holurile tribunalelor, a atins un record greu de egalat: circa 1.100 de procese, dintre care doar cinci fuseseră până atunci soluţionate. Marea majoritate dintre ele erau plângeri penale depuse pe numele mai multor procurori şi judecători, care au redactat decizii, declaraţii şi acte pline de greşeli, mai spunea atunci Andrica Ioan.
De la judecătorie pînă la tribunal, de la Curtea de Apel Timișoara și pînă la Înalta Curte de Casație și Justiție, arădeanul a dat dovadă de o consecvență rar întîlnită în căutarea dreptății. Acum 10 ani, el recunoștea că *dreptatea umblă cu capul spart*: primul proces, ce începuse în 1997, nu se soluţionase nici după 13 ani.