În urmă cu 3 ani, fostul procuror de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secţia a III -a Civilă, i-a chemat în judecată pe pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel și Păduraru Cristian, cei care îl acuzaseră în 2014 de anchetare abuzivă. Fostul procuror, exclus din magistratură de două ori de către Înalta Curte de Casație și Justiție, solicita instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
- obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 15.000.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului nepatrimonial, produs prin faptele de natură delictuală, care au condus la urmărirea penală și trimiterea în judecată a reclamantului;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de prezentul demers judiciar.
Potrivit publicației presshub.ro, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată în iunie 2020, dosarul fiind instrumentat de Adina Florea, fost procuror la Secţia Specială. El era acuzat că, pe vremea când activa ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a „fabricat” probe şi a obligat patru persoane, printre care şi afaceristul Răzvan Alexe, să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase într-un dosar în care fostul deputat Vlad Cosma era cercetat pentru evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor. În timpul cercetărilor, cei 9 inculpați, pârâții din dosarul civil chemați în judecată de Negulescu, au susținut că procurorul „Portocală” i-a amenințat să dea declarații mincinoase cu pistolul pe masă, lucru care s-a dovedit a fi fals. Ulterior, Negulescu a fost achitat de judecători de acuzațiile de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
În iunie anul trecut, Tribunalul București a decis ca cei 9 pârâți să-i achite, în solidar, fostului procuror daune morale de 1 milion de lei:
- Solutia pe scurt: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtul Păvăleanu Marcel Cristian, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâta Stroe Cecilia, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel, Păduraru Cristian. Obligă pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel, Păduraru Cristian, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă aceşti pârâţi la plata către reclamant şi a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii Buliga Georgeta, Stasie Magdalena Otilia şi Ceort Cătălin, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 18.06.2025.
Soluția a fost atacat cu apel, așa că dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel București. La mijlocul acestei luni, un complet de la Secţia a-III-a Civilă a pronunțat soluția, care nu este încă definitivă și mai poate fi atacată cu recurs la instanța supremă:
- Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul – reclamant. Admite apelurile declarate de apelanţii – pârâţi. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Obligă pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel, Păduraru Cristian, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă apelantul – reclamant la plata către fiecare dintre apelanţii – pârâţi Cosma Vlad, Alexe Răzvan, Vaida Mihai, Stroe Cecilia a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 14.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

