La data de 2 decembrie 2015, Consiliul Concurenței a adoptat Decizia 62 privind sancționarea SC Hewlett – Packard România SRL pentru încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea concurenței(abuz de poziție dominantă). Investigația a fost declanșată în urma unor plângeri formulate de distribuitori parteneri, după ce SC Hewlett – Packard România SRL (în prezent Enterprise Services Romania SRL) a decis unilateral, în 2011, să colaboreze numai cu unul dintre cei patru parteneri care livrau consumabile către societatea OMV-Petrom. Consiliul Concurenței a constatat că practicile HP România din perioada respectivă, în legătură cu programul de parteneriat și licitațiile de echipamente IT, au restrâns concurența pe piața de profil. Ca urmare a acestor constatări, compania a fost sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 2.966.516 lei (aproximativ 665.000 euro la acea vreme).
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII- a de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.02.2016, Hewlett – Packard Romania SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând instanța ca prin hotărârea să se pronunțe să se dispună:
- anularea deciziei nr. 62/02.12.2015, cu consecința exonerării HP Romania de la plata amenzii aplicate de pârât în cuantum de 2.966.516 lei,
- în subsidiar, reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenţei,
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
După ce cererea a fost respinsă, hotărârea a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis cererea și a trimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel București. A urmat un nou ciclu procesual, iar Curtea de Apel București a hotărât, la sfârșitul anului 2024, din nou, să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
În motivare, instanța a arătat că, în mod corect, Consiliul Concurenței a concluzionat că întreruperea CSP Petrom a condus la o afectare a concurenței ,,intra-marcă” pentru consumabilele HP, cu o afectare semnificativă în ceea ce privește cererile corporative și o eliminarea completă a concurenței ,,intra-marcă” în cadrul clientului final Petrom. Deși se acceptă că o întreprindere dominantă poate întreprinde măsuri pentru a-și proteja propriile interese, atunci când acestea sunt atacate de către concurenți, totuși nu i se permite să-și fortifice poziția dominantă, lucru care va fi considerat ca fiind un abuz, a explicat instanța. Prin urmare, dată fiind poziția dominantă avută de HP Romania pe piața analizată, libertatea acesteia în derularea relațiilor comerciale nu mai poate fi absolută, ci trebuie să se exercite într-o astfel de manieră încât să nu fie afectată concurența. În prezenta cauză, HP Romania SRL nu a fost destul de diligentă cu privire la acest aspect și prin condiția de încetare a contractului înainte de expirarea termenului, ca urmare a voinței sale exclusive, a avut loc o afectare a concurenței, astfel încât nu se poate reține existența unei dispute pur comerciale, care poate fi analizată strict pe tărâmul răspunderii contractuale.
Fosta HP România SRL a atacat din nou hotărârea Curții de Apel București la instanța supremă. De data asta, la începutul acestei luni, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție a tranșat definitiv disputa:
- Detalii soluţie: Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante HP INC Romania SRL şi Enterprise Services Romania SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2205 din 23 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 2 iulie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

