Înalte Curte de Casație și Justiție a stabilit luni, 20 iulie, că termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii, curge de la data terminării în fapt a acesteia. Decizia instanței supreme survine unui Recurs în Interesul Legii ( RIL), în materie civilă, formulat de procurorul general al PICCJ, Gabriela Scutea.
Detalii soluţie: Minuta deciziei nr. 16: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei, curge de la data terminării în fapt a construcţiei. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iulie 2020.
Potrivit procurorului general al României, examenul jurisprudenței existente în materie a evidențiat două orientări. Într-o primă orientare jurisprudențială majoritară, s-a considerat că, în cazul construcțiilor finalizate la data constatării contravențiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, modificată și completată, termenul de prescripție prevăzut de art.31 din aceeași lege curge de la data terminării faptice a lucrării, chiar dacă nu a fost efectuată recepția acesteia. În cealaltă orientare jurisprudențială, se considera că termenul de prescripție curge de la data la care autoritatea competentă a constatat comiterea faptei întrucît, chiar terminate în fapt, aceste construcții nu sunt considerate finalizate din punct de vedere juridic. În ambele orientări de jurisprudență este recunoscut caracterul continuu al contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, divergența existând doar în ceea ce privește momentul epuizării acesteia, „data săvârşirii faptei”, de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 31 din aceeași lege.
Procurorul general Gabriela Scutea a apreciat, în formularea RIL, că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată raportate la dispozițiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, modificată și completată, termenul de prescripţie a răspunderii contravenționale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei, curge de la data terminării în fapt a construcției.
