Un complet de judecători de la Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis săptămâna trecută să pună capăt procesului de calomnie în care Năsui Dorel Vasile, tatăl deputatului USR, Claudiu Năsui, s-a judecat cu jurnaliști ai publicației Capital și editorul acesteia, firma Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL:
• Detalii soluţie: Decizia nr. 2605: Constată nul recursul declarat de pârâţii SC Editura Evenimentul şi Capital SRL, Zamfirescu Ionuţ-Gabriel, Dumitrescu Cătălin împotriva deciziei nr. 814/A din 31 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă.
În iunie 2023, judecătorii Curții de Apel București hotărâseră să respingă ca nefondate apelurile formulate de Năsui Dorel Vasile, Dumitrescu Cătălin, Zamfirescu Gabriel și SC Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL în dosarul având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”. Cele două părți, reclamantul Năsui Dorel Vasile, tatăl lui Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al economiei, pe de-o parte, și jurnaliștii Dumitrescu Cătălin și Zamfirescu Gabriel, alături de SC Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL, care editează publicația Capital, în calitate de pârâți, pe de altă parte, erau nemulțumite de soluția dispusă de Tribunalul București, în urmă cu mai bine de doi ani:
• Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Cătălin Dumitrescu şi Gabriel Zamfirescu, în ceea ce priveşte capetele 3-6 ale cererii de chemare în judecată. Respinge capetele 3-6 ale cererii de chemare în judecată, formulate împotriva pârâţilor Cătălin Dumitrescu şi Gabriel Zamfirescu, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul Cătălin Dumitrescu la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale. Obligă pârâtul Gabriel Zamfirescu la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale. Obligă pârâta SC Evenimentul şi Capital SRL să înlăture de pe site-ul său (Capital.ro) articolul publicat în data de 26.06.2020, intitulat „Dezvăluiri incendiare despre un lider USR! Afaceri cu statul şi o avere uluitoare. Legături cu serviciile secrete” şi comentariile aferente acestuia. Respinge, în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâta SC Evenimentul şi Capital SRL a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunţată astăzi. 30.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
În articolul incriminat se afirma că „deputatul USR Claudiu Năsui este unul dintre cei mai vocali oameni din partid. Mereu s-a poziționat anti PSD, dar i-a lovit și pe cei din PNL. Acum, ies însă la iveală amănunte incendiare despre familia sa. Mai exact, afaceri extrem de bănoase cu statul român. Tatăl parlamentarului este Dorel Năsui, un om de afaceri cu o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, clădită în domeniul comunicaţiilor în Statele Unite, ţară în care a reuşit să plece înainte de 1989, fără ca niciuna dintre rudele rămase în ţară să intre în vizorul Securităţii comuniste. Numele lui Dorel Năsui este legat de afacerea „Motorola”, prin care statul român a fost prejudiciat în anii 90 cu peste şase milioane de dolari”. Mai multe informații, în articolul din Capital.

