În vara anului trecut, compania UTI Grup SRL, controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, a solicitat intrarea în procedură de concordat preventiv, pentru a primi o șansă în tentativa de a evita insolvența și falimentul. Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, debitoarea UTI Grup SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 16, art. 23 si următoarele din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, a formulat cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv prin care a solicitat instanţei să dispună:
- deschiderea procedurii de concordat preventiv cu privire la societatea UTI Grup SRL,
- în temeiul art. 23 alin. (1) si (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014, numirea in calitate de administrator concordatar a societăţii CITR Filiala București SPRL,
- în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, constatarea ca, de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii concordatului preventiv, intervine suspendarea de drept a tuturor executărilor silite îndreptate împotriva UTI Grup SRL si nu vor începe alte executări silite, pentru o perioada de 4 luni.
În motivarea cererii s-a susţinut faptul că UTI Grup SRL este o companie cu peste 30 de ani de experienţă, activând in domeniul ingineriei, consultantei tehnice si property management, având ca obiect principal de activitate codul CAEN 7112 – „Activităţi de inginerie si consultanta tehnica legata de acestea”. Societatea a evoluat de-a lungul timpului, transformându-se dintr-o companie de servicii tehnice într-o entitate cu focus predominant pe administrarea imobiliară. Astfel, compania deţine si administrează proprietăţi imobiliare pe care le închiriază către terţi, generând astfel beneficii financiare constante din această activitate. În cuprinsul cererii de deschidere a procedurii concordat preventiv s-a arătat că dificultăţile financiare nu provin din gestiune defectuoasă, ci din necesitatea susţinerii financiare din surse proprii a proiectelor realizate în asociere sau parteneriat, ceea ce a generat pierderi suplimentare pentru companie. UTI Grup a reuşit însă să finalizeze cu succes proiectele în care a fost implicată și să depăşească momentele critice, datorită sprijinului acţionarilor si al entităţilor din cadrul grupului.
Instanţa a constatat faptul că anterior introducerii prezentei cereri de deschidere a procedurii concordatului preventiv debitoarea UTI Grup SRL a formulat o cererea anterioară similară care a făcut obiectul dosarului nr. 16567/3/2025 al Tribunalului București, iar prin sentinţa civilă nr. 2963 din 27.05.2025 s-a dispus respingerea cererii formulate de UTI Grup SRL ca neîntemeiată, iar prin decizia din 13.11.2025 a Curţii de Apel București cu majoritate s-a dispus respingerea apelului ca nefondat, cu opinia separată, în sensul admiterii apelului, anulării sentinţei atacate şi deschiderii procedurii concordatului preventiv, cu consecinţele pe care legea le prevede. Despre acest proces, Justnews a relatat aici.
În opinia instanţei care soluţionează a doua cerere de deschidere a procedurii concordat preventiv, având în vedere faptul că probatoriul administrat în prezenta nu a dovedit o modificare a situaţiei financiare a societăţii debitoare UTI Grup SRL, aspectele statuate în mod definitiv prin sentinţa civilă din 27.05.2025 a Tribunalului București se impun cu putere de lucru judecat în cadrul prezentului dosar. Având în vedere că procedura concordatului preventiv nu poate fi accesată de o societate a cărei capacitate actuală de plată a datoriilor certe, lichide şi exigibile de mai mult de 60 de zile, este afectată, caracterizându-se tocmai prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile, iar din analiza situaţiei financiare a debitoarei a rezultat cu claritate lipsa disponibilităţilor băneşti în vederea plăţii datoriilor menţionate, instanţa a concluzionat că societatea debitoare se află în ipoteza prevăzută de art. 16 lit. c) din Legea 85/2014, astfel că nu i se poate aplica procedura concordatului preventiv. În consecință, la data de 18 decembrie 2025, Tribunalul București a respins cererea debitorului UTI Grup SRL de deschidere a procedurii de concordat preventiv.
Soluția a fost atacată cu apel, așa că dosarul a ajuns în fața unui complet de judecată de la Curtea de Apel București. Chiar la primul termen de judecată, din 22 aprilie 2026, instanța a admis cererea formulată de UTI Grup SRL:
- Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite cererea. Deschide procedura de concordat preventiv asupra debitorului UTI GRUP SRL şi numeşte administrator concordatar pe C.I.T.R. Filiala Bucureşti SPRL. În baza art. 23 din Legea nr.85/2014, prezenta hotărâre se comunică, în vederea efectuării menţiunii, OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Definitivă. Pronunţată azi, 22.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Concordatul preventiv este o procedură judiciară de prevenire a insolvenței prin care o companie aflată în dificultate financiară negociază un plan de restructurare a datoriilor cu creditorii săi, obținând protecție juridică împotriva executărilor silite. Acest proces, reglementat în principal de Legea nr. 85/2014, permite companiei să-și redreseze activitatea sub supravegherea instanței și a unui administrator concordatar. Acesta din urmă asistă debitorul în elaborarea unui plan care detaliază cum va fi redresată afacerea, inclusiv cum vor fi achitate datoriile (integral sau parțial). Planul trebuie votat de creditorii afectați de procedură. Planul de restructurare votat este trimis instanței, unde este analizat și omologat de judecătorul-sindic.

