La data de 12.01.2026, s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, adresa înaintată de IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol, prin care a fost transmisă acestei unităţi de parchet notiţa roşie emisă de Interpol Turcia faţă de numitul Karaatay Idris, cetăţean turc. Acesta este urmărit internaţional pentru executarea unor pedepse cu închisoarea, fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de extorcare şi furt comise în participaţie, furt şi violarea inviolabilităţii domiciliului, furnizarea sau traficul de substanţe narcotice, furt şi violarea inviolabilităţii sediului profesional (locului de muncă).
La începutul acestei luni, Curtea de Apel București a admis cererea de extrădare, dar a dispus amânarea predării către autorităţile judiciare din Republica Turcia a persoanei extrădabile până la soluţionarea definitivă a unui dosar penal, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală:
- Solutia pe scurt: Sent.pen.103/F.În baza art. 52 alin. 7 rap. la art. 33 alin. 1 din Legea 302/2004, respinge, ca nefondate, cererile de extrădare nr. 2020/2-32764 din 18.09.2025 (ce vizează condamnarea la 1 an şi 10 zile închisoare aplicată în baza deciziei nr. 2019/639 din 26.11.2019 a Tribunalului pentru Minori nr. 4 Istanbul, definitivă la data de 30.09.2020), nr. 2018/2-13344 din 18.09.2025 (ce vizează condamnarea la 1 an şi 8 luni închisoare aplicată în baza deciziei nr. 2014/783 din 21.10.2014 a Tribunalului pentru Minori nr.3 Istanbul, definitivă la data de 08.03.2018), nr. 2020/2-23908 din 19.09.2025 (ce vizează condamnarea la 6 ani închisoare aplicată în baza deciziei nr. 2015/703 din 22.12.2015 a Tribunalului pentru Minori nr.7 Istanbul, definitivă la data de 10.06.2020) şi nr. 2019/2-42673 din 19.09.2025 (ce vizează condamnarea la 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza deciziei nr. 2015/368 din 16.06.2015 a Tribunalului pentru Minori nr. 7 Istanbul, definitivă la data de 21.10.2019) formulate de autorităţile judiciare din Republica Turcia în privinţa persoanei extrădabile Karaatay Idris. În baza art. 52 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, admite cererile de extrădare nr. 2018/1-2404 din 15.09.2025 (doar în privinţa condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicate prin decizia nr. 2015/222 din 01.04.2015 a Tribunalului Penal de Primă Instanţă nr. 54 din Istanbul, definitivă la 04.04.2016), nr. 2022/2-49431 din 18.09.2025 (ce vizează condamnarea la 5 ani şi 10 luni închisoare aplicată în baza deciziei nr. 2015/474 din 10.12.2025 a Tribunalului Penal de Primă Instanţă nr. 52 Istanbul, definitivă la data de 07.09.2022), nr. 2022/1-10727 din 15.09.2025 (ce vizează condamnarea la 10 luni închisoare aplicată în baza deciziei Judecătoriei de Execuţie Istanbul din 18.03.2022, definitivă la data de 06.05.2022) şi nr. 2018/29010 din 16.09.2025 (ce vizează condamnarea la 4 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare aplicată în baza deciziei Tribunalului Penal de Primă Instanţă Bakirkoy nr. 6 din 06.02.2018, definitivă la data de 13.06.2018) formulate de autorităţile judiciare din Republica Turcia în privinţa persoanei extrădabile Karaatay Idris. Dispune extrădarea persoanei extrădabile Karaatay Idris către autorităţile judiciare din Republica Turcia, cu respectarea regulii specialităţii. Constată că persoana extrădabilă s-a opus extrădării. Ia act că persoana extrădabilă nu a renunţat la regula specialităţii. În baza art. 58 alin. 1 din Legea nr.302/2004 dispune amânarea predării către autorităţile judiciare din Republica Turcia a persoanei extrădabile până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3676/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispune revocarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării şi punerea de îndată în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este arestată în altă cauză. Dispune arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile pe o durată de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. În baza art. 58 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, dispune emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării, care intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. Constată că persoana extrădabilă a fost arestată provizoriu în vederea extrădării, de la data de 14.01.2026 la data de 04.06.2026. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia persoanei extrădabile şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.06.2026.
Soluția a rămas definitivă, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins zilele trecute ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă Karaatay Idris împotriva sentinţei penale nr. 103/F din data 04 iunie 2026 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Karaatay Idris este unul dintre complicii cetăţeanului turc Mehmet Erdogan, cel care, pe fondul unui conflict anterior, a tras, în luna august 2025, în două rânduri, mai multe focuri de armă pe terasa unui club din Centrul Vechi, în încercarea de a se răzbuna pe agenţii de pază ai localului respectiv. În dosarul nr. 3676/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, au fost trimiși în judecată Mehmet Erdogan, pentru tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, alături de Karaatay Idris, Polat Mehmet şi Gunes Firat, ultimii trei sub acuzațiile de instigare la tentativă de omor calificat, instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instigare la uz de armă fără drept, instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

