Ce daune ridicole a primit la fond un neamț șicanat de DNA timp de 13 ani, care a murit apoi la 2 săptămâni de la debutul apelului în procesul civil contra Statului, inițiat de el în 2017

Exclusivitate

13 ani de șicanări

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Danner Horst Karl (om de afaceri german) în legătură cu săvârșirea infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală de documente vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art. 273 din legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 12 c.p. 1969 și de înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase si cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 2. 3 si 5 c.p. 1969 (prejudiciu – 1.895.881,91 euro), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a c.p. 1969. Anterior, la data de 18.02.2002, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra acţiunilor detinute de inculpat la 3 societăţi comerciale din județul Constanta, între care ICH Construcții Grup SA, societate având ca obiect de activitate lucrări de construcții a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale. Inculpatul a fost reținut pentru 24 ore, la data de 2.10.2001 și a fost arestat pentru 30 zile, începând cu data de 3.10.2001, până la data de 2.11.2001, cand a fost pus in libertate, pe calea admiterii plângerii formulate de către instanța de judecată. Prin sentinţa penală din 17.06.2003, pronunţată de Tribunalul Constanta, definitivă prin decizia penală din 24.10.2003, pronunţata de Curtea de Apel Constanta s-a dispus restituirea cauzei la procuror; ulterior, a fost format un alt dosar si inculpatul a fost trimis, din nou, în judecată prin rechizitoriul din 19.12.2008.

Pentru a se dispune trimiterea în judecată, s-a retinut în sarcina inculpatului:

  1. -faptul transmiterii, in vederea folosirii la autoritatea vamala română, a unei facturi externe, in valoare de 3.800.000 DM, factură care s-a dovedit că ar fi fost falsificată comparativ cu factura care poartă acelaşi număr, dar cu valoarea de 38.000 DM, prezentata autorităților vamale germane și în baza căreia s-a întocmit declaraţia vamală de export;
  2. -faptul de a folosi factura falsificată si declaraţia vamala de import in şedinţa AGA a Port SA Constanta din 11.12.1998, în cadrul careia, in calitate de acţionar majoritar, inculpatul a propus și s-a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 3.800.000 DM – contravaloarea instalaţiei livrate valoare nereală, dar cu titlu de obligaţie contractuală îndeplinită, ceea ce a determinat inducerea in eroare a partenerului contractual – FPS, cu consecinţa producerii unui prejudiciu in cuantum total de 1.895.881,91 euro.

Prin sentința penală din 24.11.2011, pronunţată de Tribunalul Constanta s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare, in legătură cu infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2,3 si 5 c.p. 1969, cu reţinerea de circumstanţe atenuante, in condiţiile dispoziţiilor art. 861 c.p. 1969, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit termen de încercare de 7 ani. De asemenea, în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 273 din legea nr. 86/2006, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. A fost admisă în parte acţiunea civilă si a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra acţiunilor detinute de către reclamant (inculpat) la societăţile comerciale din Constanța. Împotriva hotărârii primei instante au declarat apel Ministerul Public, partea civilă Guvernul României – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si inculpatul Horst Karl Danner, iar prin decizia penală din 21.07.2014, pronunţata de Curtea de Apel Constanța, s-a dispus respingerea apelurilor formulate de Ministerul Public si de partea civilă Guvernul României, dar s-a dispus admiterea apelului formulat de Horst Karl Danner, desfiinţarea hotararii primei instante și, in baza art. 16 lit. b NCPP achitarea inculpatului în legătură cu infracţiunile prev. de art. 273 din legea nr. 86/2006 si de art. 215 alin. 1, 2. 3 si 5 c.p. 1969. S-a dispus totodată ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra acţiunilor detinute de către inculpat la societăţile comerciale din județul Constanța.

Pretențiile

Prin cererea inregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.07.2017, reclamantul Horst Karl Danner, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instantei obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, in lei la cursul BNR de la momentul efectuării plaţii, cu titlu de daune materiale, precum si la plata sumei de 200.000 euro, in lei la cursul BNR de la momentul efectuării plaţii, cu titlu de daune morale, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a prezentat cronologia dosarului său penal și a menționat că acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin ordonanţa procurorului din 3.10.2001, iar soluționarea definitivă a cauzei a avut loc la 21.07.2014 – unul din cele mai indelungate procese în materie penală din România. Reclamantul a menționat că în cursul urmăririi penale, in cursul cercetării judecătoreşti, dar si în cursul judecării apelului, inclusiv pe calea procedurii comisiei rogatorii, au fost administrate probe, între care și expertize judiciare si extrajudiciare costisitoare, ale căror onorarii au fost suportate de el. De asemenea, au fost achitate onorariile avocaţilor si au fost suportate cheltuielile pentru deplasarea si cazarea avocatului în vederea asistării inculpatului cu prilejul audierii acestuia in procedura comisiei rogatorii la Tribunalul din Regensburg, Germania. Starea de sănătate a reclamantului, pe fondul stării de tensiune, de stres si de temere pentru o eventuală represiune nedreaptă, s-a deteriorat semnificativ, ceea ce a determinat consultaţii, investigaţii medicale si tratament medical permanent, totul cu cheltuieli semnificative. Cu privire la daunele morale, el a arătat că procedurile judiciare s-au desfășurat pe o perioadă îndelungată (13 ani), în afara oricărei accepţiuni a noţiunii de rezonabilitate. Reclamantul a susținut că a fost supus unor măsuri de represiune, detenție și izolare ( a suferit un adevărat șoc psihic la momentul reţinerii si arestării sale, care s-a transformat în traume psihice în perioada îndelungată în care s-a desfășurat procesul penal), precum si unor măsuri care l-au impiedicat să progreseze în plan financiar, în urma implicării brutale în cauza penală menționată.

Decizia instanței și urmarea

La data de 9 iulie 2024, instanța de fond – Tribunalul București – a pronunțat sentința în dosar:

  • Solutia pe scurt: Respinge excepţia prescripției dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro, echivalentul in lei la cursul BNR din ziuă plății cu titlu de daune morale pentru reţinere si arestare pretins nelegale. Respinge cererea pentru rest, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 7260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 5000 lei onorariu avocat aferent pretenţiilor admise și suma de 2260 lei traducere documente. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul București. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.07.2024.

În motivarea consemnată de rejust.ro, instanța a arătat că durata de aproximativ 13 ani a fost determinată de necesitatea administrării probelor în vederea stabilirii nevinovăției reclamantului, cererile de amânare formulate de către reclamant, audierea martorilor, solicitarea înscrisurilor din Germania si efectuarea expertizei prin comisie rogatorie, valoarea prejudiciului produs, precum și volumul înscrisurilor aflate în dosarul penal. Tribunalul constată că împrejurările care au condus la soluționarea dosarului penal după mai bine de 13 ani nu sunt imputabile Statului, întrucât cauza a fost amânată în mod obiectiv în vederea administrării probelor (expertiză si audiere martori prin comisie rogatorie în Germania), față de lipsa procedurii de citare a părților sau ca urmare a cererilor repetate de amânare formulate de către reclamant. Totodată, se are în vedere valoarea ridicată a prejudiciului imputat reclamantului, respectiv peste 1 milion euro, precum și volumul ridicat de înscrisuri contabile aflate în dosarul penal. Instanța a arătat că apelul a fost soluționat în termen de 2 ani, iar cauza a fost amânată la cererea reclamantului cel puțin de 4 ori și pentru administrare de probe prin comisie rogatorie în Germania. Or, nu se poate reține o culpă a pârâtului în generarea acestei cheltuieli, atât timp cât, astfel cum s-a arătat mai sus, procesul penal a avut o durată de aproximativ 13 ani din culpa reclamantului care a formulat peste 10 cereri de amânare, din care 2 ani în apel, cale de atac care a generat onorariul de 15.000 euro solicitat pentru asistență si reprezentare în apel.

Nemulțumit de sentință, cetățeanul german a atacat-o cu apel. Dosarul a intrat astfel pe rolul Curții de Apel București în data de 3 iulie 2025. Două săptămâni mai târziu, un site specializat din Regensburg publica necrologul lui Horst Karl Danner, decedat la data de 17 iulie 2025.

Procesul de la Curtea de Apel București și-a urmat însă cursul, fiind depusă la dosar o cerere de introducere în cauză a moștenitorului apelantului reclamant, respectiv Roland Johann Paul Danner. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 21 septembrie 2026.

 

spot_img

Articole recente

Au început înscrierile la examenul pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar în specializarea „Instalații pentru construcții”

Ministerul Justiției a publicat recent anunțul privind organizarea examenului pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar în specializarea „Instalații...

Mai multe articole din aceeași categorie