La data de 28 martie 2024, în publicația Buletin de București apărea o investigație, sub semnătura jurnalistului Florin Râșteiu, intitulată Achizițiile „speciale“ din curtea medicului Cătălin Cîrstoiu: un afacerist penal şi-a umplut conturile cu bani de la Spitalul Universitar. În articol se afirmau următoarele:
- „Săptămâna trecută, un contract pentru „materiale sanitare“ de aproape 100 de mii de lei a fost atribuit de Spitalul Universitar din Capitală, fără licitație, unei firme din București.
- Documentul este semnat cu o zi înainte de prezentarea managerului aceluiași spital, Cătălin Cîrstoiu, drept candidat din partea PSD-PNL la Primăria Capitalei.
- Banii vor intra în conturile companiei Cortec Healthcare SRL care este deținută de Bogdan Teliceanu condamnat pentru evaziune fiscală, într-un dosar în care l-a avut complice pe un interlop apropiat de PSD și familia Cosma din Prahova.
- Teliceanu este fiul unui foste consiliere locale din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, aleasă pe listele PDL, partid absorbit ulterior de PNL.
- Procurorii DNA au demonstrat că afaceristul a avut un complice cu ajutorul căruia a vândut Spitalului Județean din Ploiești un injectomat la suprapreț, printr-o firmă intermediară.
- De altfel, între 2021 și 2024, Spitalul Universitar din București, condus de Cătălin Cîrstoiu, a acordat peste un milion de euro firmelor Cortec Healthcare SRL și Cortech Med SRL, ambele deținute de Bogdan Teliceanu.
- Toate contractele, cu excepția a două dintre ele, au fost încheiate offline, fără licitație publică, printr-o negociere directă între spital și cele două firme. Astfel, alte companii de pe piață nu au putut depune oferte.
- Caietele de sarcini nu au fost făcute publice de Spitalul Universitar din București, iar în descrierea achizițiilor nu se regăsesc detalii despre ce a cumpărat unitatea medicală de la firmele deținute de Teliceanu, în afara unei denumiri generice precum „materiale sanitare“.
- Experții în achiziții publice contactați de Buletin de București susțin că aceast mecanism ar fi trebuit să fie aplicat doar în situații excepționale, atunci „când s-ar afla în imposibilitatea de a acorda îngrijiri medicale și tratament pentru pacienții lor“.
O lună mai târziu, firma vizată și administratorul acesteia (Cortech Med SRL și Teliceanu Bogdan) dau în judecată Asociația Funky Citizens – care gestionează proiectul editorial Buletin de București – , pe autorul investigației, Florin Râșteiu și pe editorul publicației, Cătălin Doscaș. La sfârșitul anului 2024, instanța de fond – Tribunalul București – admite în parte cererea formulată de Cortech Med SRL și Teliceanu Bogdan:
- Solutia pe scurt: Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul Teliceanu Bogdan. Obligă pârâta Funkz Citizens SRL către reclamantul Teliceanu Bogdan la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă dreptului la imagine. Respinge, în rest, cererea formulată de reclamantul Teliceanu, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamanta Cortech Med SRL, ca neîntemeiată. Obligă pe reclamanta Cortech Med SRL către pârâta Funkz Citizens la plata sumei de 4.000 lei, cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei Funkz Citizens de obligare a reclamantului Teliceanu la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin grija grefei azi, 12.12.2024.
Cele două părți atacă soluția cu apel, așa că disputa se mută la Curtea de Apel București. Recent, un complet de la Secţia a IV-a civilă pronunță următoarea soluție, care nu este definitivă și mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă Asociaţia Funky Citizens ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanţii reclamanţi. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite şi acţiunea formulată de reclamanta Cortech Med SRL. Obligă pârâţii în solidar la plata următoarelor daune morale pentru prejudiciile cauzate reclamanţilor prin publicarea articolelor din 28.03.2024 – Achiziţii „speciale” din curtea medicului Cătălin Cârstoiu : un afacerist penal şi-a umplut conturile cu bani de la Spitalul Universitar şi din 10.04.2024 : suma de 10.000 lei către reclamantul Teliceanu Bogdan şi suma de 5.000 lei, daune morale către reclamanta Cortech Med SRL. Dispune publicarea pe cheltuiala pârâţilor a dispozitivului prezentei decizii într-un ziar de largă circulaţie şi pe pagina de internet https://buletin.de/bucuresti/ . Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată pentru faza apelului, în cuantum de 6180 lei către fiecare apelant reclamant. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 09.04.2026

