Averea comisarului șef Antip Colea, unul din șefii Gărzii de Coastă, se va afla din nou atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, după o decizie luată, la sfârșitul lunii trecute, de Înalta Curte de Casație și Justiție:
- Detalii soluţie: Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 42 din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe. Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Antip Colea împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 31 mai 2023.
În 21 decembrie 2016, Agenția Națională de Integritate constatase existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.136,72 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către Colea Antip, comisar șef de poliție în cadrul Gărzii de Coastă, în perioada exercitării funcției publice. Agenția Națională de Integritate a sesizat apoi Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către persoanele evaluate.
În martie 2022, Curtea de Apel Constanța a constatat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. 52803/G/II/21.12.2016 și hotărâse să respingă acțiunea formulată de Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect Ordonanţa nr. 2/02.03.2018 a Comisiei de Cercetare a averilor. Soluția a fost atacată de ANI și astfel disputa a ajuns pe rolul instanței supreme.
Potrivit publicației Adevărul, Garda de Coastă, structură a Poliției de Frontieră, este condusă în prezent de trei directori adjuncți, deoarece comisarul-șef Laurențiu-Cristian Ciucu este suspendat din funcția de director și pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, după ce numele său apare într-un dosar penal instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Conform site-ului instituției, conducerea Gărzii de Coastă a fost preluată de directorii adjuncți Colea Antip, Adrian-Bogdan Guiu și Alexandru Oae, toți având gradul de comisar șef. Garda de Coastă este structura regională aflată la Constanța, subordonată Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu competență în zona de 30 kilometri de la frontiera de stat a României spre interior, pe raza județelor Constanța și Tulcea, la Marea Neagră, și în zona de 10 kilometri de o parte și de alta a malului Dunării, pe raza județelor Ialomița și Tulcea.