Un român ce se visa terorist, condamnat la ani grei de închisoare

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că inculpatul Popa Cristi Marian este vinovat de săvârșirea de infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Astfel,  Popa Cristi Marian a fost condamnat joi, 20 august 2020, pentru comiterea infracţiunii de propagandă teroristă, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni de închisoare, şi la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Codul penal.

Întrucât Popa Cristi Marian fusese condamnat definitiv de către Tribunalul Battonya din Ungaria la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru infracțiunea de fals în acte publice, judecătorii instanței supreme de la București au decis să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate în Ungaria, să contopească cele două pedepse și să aplice inculpatului o pedeapsă principală de 4 ani şi 2 luni închisoare. Judecătorii i-au dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 20 decembrie 2019 la zi.

ICCJ l-a achitat pe inculpatul Popa Cristi Marian pentru comiterea infracţiunii de însușirea de instrucțiuni prin autodocumentare cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârșire sau sprijinirea săvârșirii unui act de terorism. Judecătorii au mai decis să mențină măsura arestării preventive ce a fost luată faţă de inculpatul Popa Cristi Marian, obligându-l pe acesta și la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărirea penală şi judecata în primă instanţă). Hotărîrea instanței poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Popa Cristi Marian a fost trimis în judecată prin Rechizitoriului nr. 1300/D/P/2017 din 9 martie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism și a Criminalităţii Informatice.

spot_img

Articole recente

Instanța a suspendat procesul legat de rezilierea contractului încheiat cu firma siriană a lui Omar Hayssam pentru IPRS Băneasa

Curtea de Apel București a decis săptămâna trecută să suspende procesul legat de rezilierea contractului încheiat de Autoritatea pentru...

Mai multe articole din aceeași categorie