Ministerul Justiției raportează că nu întâmpină probleme în finalizarea proiectelor asumate din PNRR, până la data limită de 31 august 2026

Exclusivitate

Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat act, în ședința săptămânală din 2 aprilie 2026, de Informarea prezentată de Ministerul Justiției privind problemele întâmpinate în îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor aferente reformelor şi investiţiei coordonate de Minister în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În Informare se arată că documentul a fost elaborat ca urmare a sarcinii rezultate din şedinţa Guvernului din data de 26.03.2026, vizând transmiterea unei informări cu problemele întâmpinate m îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor aferente reformelor şi investiţiei coordonate de Ministerului Justiţiei (Mi) în cadrul PNRR.

Astfel, Ministerul Justiţiei (MJ), în calitate de Coordonator de Reforme şi Investiţii, gestionează, după revizuirea PNRR din noiembrie 2025, două reforme şi o investiţie, care au asociate 9 jaloane şi 2 ţinte. În cadrul Reformei 5 „Garantarea independenţei justiţiei, creşterea calităţii şi eficienţei acesteia” şi Reformei 6 Intensificarea luptei împotriva corupţiei”, Componenta 14 „Bună Guvernanță, au fost îndeplinite şi validate de Comisia Europeană toate cele 5 jaloane incluse în primele 3 trei cereri de plată transmise de România în anii 2022-2023, şi anume:

  •  Jalonul 426 „Intrarea în vigoare a hotărârii de guvern de aprobare a noii Strategii naţionale anticorupţie”;
  • Jalonul 421 „Intrarea în vigoare a hotărârii de guvern de aprobare a strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025″
  • Jalonul 422 „Intrarea în vigoare a legii de modificare a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor fndisponibilizate”
  • Jalonul 430 „Intrarea în vigoare a legii privind proiecţia avertizorilor”
  • Jalonul 424 „Modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală”.

Prin ultima cerere de plată din PNRR (nr. 4) transmisă în luna decembrie 2025, MJ a raportat ca îndeplinite şi ultimele 2 ţinte şi 1 jalon aferente reformelor, faţă de care Comisia Europeană nu a formulat observaţii pe fond până în prezent:

  • Jalonul 423 „intrarea în vigoare a legilor justiţiei (Legii privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii)”;
  •  Ţinta 427 „O creştere a valorii activelor sechestrate gestionate de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor indlsponibilizate”;
  • Ţinta 429 „Rata de ocupare a 85% din posturile de procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție”,

Investiţia 4 „Digitalizarea sistemului judiciar”, Componenta 7 „Transformare digitală”, are asociate 3 jaloane (163,164 si 166) şi o alocare totală nerambursabilă de 242.310.000 Euro, aceasta fiind majorată de la 162.310.000 Euro cu 80.000.000 Euro, grant cu ocazia recentei modificări a PNRR. Astfel:

  •  Jalonul 163 („Centralizarea aplicaţiilor – implementarea Dosarului Electronic Naţional”) a fost raportat ca fiind îndeplinit în cadrul cererii de plată nr. 4;
  • Jaloanele 164 („Sistemul electronic de management al cauzelor ECRIS V şi transformarea digitală a sistemului judiciar”) şi 166 („înfiinţarea centrului de date destinat sistemului judiciar”) sunt în curs de realizare, fiind incluse în cererea de plată nr. 6;
  • MJ a  încheiat/ emis 26 de contracte/ ordine de finanţare aferente Investiţiei 4 pentru proiecte având ca beneficiari instituţii din sistemul judiciar în valoare totală nerambursabilă de 1.206.186.504,48 lei (rată de contractare de 99,57%) şl în cadrul cărora s-au efectuat plaţi în valoare totală de aprox. 860 de milioane de lei (rată de execuţie de 71%).

În concluzie, Ministerul Justiţiei şi instituţiile beneficiare din cadrul sistemului judiciar sunt angajate în finalizarea proiectelor conform calendarului asumat. La acest moment, nu sunt întâmpinate probleme care să pericliteze atingerea acestora pană la data limită de 31.08.2026, a conchis Ministerul Justiției.

spot_img

Articole recente

Consiliul de Mediere și-a reluat parțial activitatea

Comisia Permanentă a Consiliului de Mediere a decis - în ședința din data de 27.05.2026 - în unanimitatea membrilor...

Mai multe articole din aceeași categorie