Lear Corporation este o companie producătoare de componente auto (scaune și sisteme electrice de distribuție) din Statele Unite. Lear Corporation România SRL, subsidiara locală a concernului american, deține o facilitate de producție la Pitești, unde realizează sisteme electrice și electronice pentru autovehicule. Lear Corporation, cu vânzări globale de peste 23 miliarde dolari, a realizat în 2024 în România o cifră de afaceri de 1,641 mld. lei (329,9 mil. euro), apropiată de cea din 2023, când compania a obţinut afaceri de 1,642 mld. lei (332,1 mil. euro).
În urma unei inspecții fiscale derulate de angajații ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a fost emisă Decizia de impunere nr. F-MC 156/18.05.2022, prin care au fost stabilite, în sarcina Lear Corporation România SRL, obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 23.194.239 lei, din care:
-suma de 19.864.202 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar de plată;
-suma de 3.330.037 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată.
După ce a contestat în zadar decizia angajaților ANAF la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Lear Corporation România SRL s-a adresat, în aprilie 2023, instanței de judecată competente, Curtea de Apel Pitești. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Lear Corporation România SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat instanței:
- Anularea Deciziei de impunere nr. F-MC 156/18.05.2022, emisă de către DGAMC și prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 23.194.239 lei.
- Anularea Raportului de Inspectie fiscala nr. F-MC 109/18.05.2022 emis de către DGAMC;
- Anularea Deciziei nr. 1909/18.10.2022 de solutionare a contestatiei emisă de DGSC
- Restituirea către reclamantă a sumei totale de 23.194.239 lei, impusă la plată prin Decizia de impunere și achitată de societate
- Obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzute de art. 182 din Codul de procedura fiscala, calculată de la data achitării debitului nelegal instituit in sarcina societății, în cuantum de 23.194.239 lei, și până la data restituirii efective a acestuia.
În iunie 2025, Curtea de Apel Pitești a luat următoarea hotărâre:
- Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în cadrul celui de al patrulea şi al cincilea capăt de cerere. Respinge al patrulea capăt de cerere şi al cincilea capăt de cerere (privind restituirea sumei de 23.194.239 lei şi plata dobânzii aferente acestei sume), formulate de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (care a preluat, în timpul procesului, prin fuziune prin absorbţie, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili), şi de pârâtul Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Admite cererile prin care se solicită anularea deciziei nr. 1909/18.10.2022 (privind soluţionarea contestaţei administrative), a deciziei de impunere nr. F-MC 156/18.05.2022 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 109/18.05.2022, cereri formulate de reclamanta LEAR CORPORATION ROMANIA SRL, în contradictoriu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR – DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, şi cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (care a preluat, în timpul procesului, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili). Dispune anularea deciziei nr. 1909/18.10.2022 (privind soluţionarea contestaţiei administrative), a deciziei de impunere nr. F-MC 156/18.05.2022 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 109/18.05.2022. Obligă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (care a preluat, în timpul procesului, prin fuziune prin absorbţie, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili) la restituirea către reclamantă a sumei de 23.194.239 lei, dar şi la plata dobânzii aferente acestei sume, prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru sume de restituit, dobândă care se va calcula de la data achitării de către reclamantă a sumei indicate anterior şi până la data restituirii efective a sumei respective. Admite cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Obligă ambii pârâţi, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 129.289,80 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţată, azi, 20.06.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Pârâtele au atacat sentința cu recurs, care, la sfârșitul lunii trecute, a fost soluționat definitiv de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, de data asta, în defavoarea reclamantei:
- Detalii soluţie: Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în numele Ministerului Finanţelor împotriva sentinţei nr. 236/F-Cont din 20 iunie 2025 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare: Respinge, ca neîntemeiate, cererea formulată de reclamanta Lear Corporation SRL privind anularea Deciziei nr. 1909/18.10.2022 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. F-MC 156/18.05.2022 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 109/18.05.2022, precum şi cererea de restituire a sumei de 23.194.239 lei şi de plată a dobânzii aferente acesteia. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29 aprilie 2026.

