Al doilea proces cu ANAF privind plata unor dobânzi fiscale, câștigat în ultimele luni de un mare angrosist de cereale

Exclusivitate

ADM România Trading SRL este reprezentanța din România a unei mari companii americane din domeniul procesării produselor agricole  – ADM (Archer Daniels Midland Company). Fondată în 1902, compania ADM are sediul central în Chicago, Illinois și operează facilități de prelucrare și fabricație nu numai în Statele Unite, ci și în întreaga lume. ADM este membru în AMCHAM – Camera de Comerţ Americană, iar în România, operează opt facilități pe Dunăre, cu încă două în construcție; compania dispune de facilități portuare la Brăila, are în activitate 50 barje și șase remorchere. ADM este unul dintre cei mai mari operatori portuari din Portul Constanța din Marea Neagră, asigurând transbordarea unor cantități uriașe de orz, rapiță, grâu, semințe de floarea soarelui și porumb, precum și diverse alte mărfuri, cum ar fi cărbune și minereu de fier.  ADM are peste 620 de angajați care lucrează în România.

În mai 2020, ADM România Trading SRL  a chemat în judecată pe pârâta ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 31.118.129,51 lei, către reclamantă, reprezentând dobânda fiscală pentru rambursarea cu întârziere a TVA de 115.865.212 lei, de rambursat pentru lunile iunie 2009 – martie 2010.

În martie 2022, instanța de judecată – Curtea de Apel București – a pronunțat o primă soluție în dosar:

  • Solutia pe scurt: Admite excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare prin care se solicită dobânda fiscală calculată ulterior datei de 4.08.2010 şi dobânda legală pentru perioada ulterioară formulării cererii de chemare în judecată. Respinge cererea modificatoare ca tardivă. Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii de majorare a câtimii pretenţiilor solicitate prin cererea iniţială ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată iniţială. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 30.163.031,71 lei reprezentând dobânda fiscală calculată la creanţa de 115.865.212 lei constând în TVA rambursat pentru lunile iunie 2009 – martie 2010. Respinge cererea prin care se solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ca neîntemeiată. Majorează onorariul cuvenit doamnei expert Dragu Paula la suma de 3.500 lei şi obligă reclamanta să achite acesteia suma de 2.500 lei. Executorie în ceea ce priveşte plata onorariului majorat expertului. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 13.750 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi 3.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Sentința a fost atacată cu recurs, care a fost judecat zilele trecute de instanța supremă:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 422 din 3 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de reclamanta Adm Romania Trading S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 422 din 3 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează, în parte, sentin?a recurată şi rejudecând cauza: Obligă pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 31.118.129,51 lei, către reclamanta Adm Romania Trading S.R.L, reprezentând dobânda fiscală pentru rambursarea cu întârziere a TVA. Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Obliga pârâta pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 19.460,63, către reclamanta Adm Romania Trading S.R.L, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Este cel de-al doilea litigiu de acest fel câștigat în ultimele 6 luni de către ADM România Trading SRL. În primul, despre care Justnews a relatat aici, i s-au recunoscut acestei firme dobânzi şi penalităţi aferente deconturilor de TVA în cuantum de 16.184.386 lei dobânzi şi 4.730.112 lei penalităţi. 

spot_img

Articole recente

ÎCCJ a respins o plângere a Elenei Udrea, ce solicita excluderea din magistratură a 4 judecători, care nu i-au admis contestaţia în anulare din...

Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt, miercuri, 15 mai 2024, procesului inițiat de fostul ministru Elena...

Mai multe articole din aceeași categorie