Uniunea Națională a Notarilor Publici din România organizează în aceste zile Congresul al XVI-lea, la care va fi validată noua conducere

Exclusivitate

La aniversarea a 30 de ani de la consacrarea notariatului român ca profesie juridică liberală, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România organizează cel de-al XVI-lea Congres profesional, eveniment de referință dedicat reflecției asupra prezentului şi viitorului comunității notariale în contextul transformativ al revoluției digitale. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituției, Congresul are loc în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2025, reunind la Centrul de conferințe Auditorium Pallady reprezentanții celor 15 Camere ale notarilor publici din toată țara, reprezentanți ai autorităților publice şi ai altor profesii juridice.

Pe agenda manifestării figurează validarea rezultatelor alegerilor pentru funcțiile eligibile de la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România pentru mandatul 2026-2029, depunerea jurământului de către preşedintele ales în urma consultării democratice a celor 2.659 de notari publici din toată țara, precum şi prezentarea rapoartelor de activitate ale Consiliului Uniunii, Comisiei de cenzori şi entităților Uniunii. Amintim că  Uniunea Natională a Notarilor Publici din România (UNNPR) va avea, de la 1 ianuarie 2026, o nouă conducere. Va fi pentru prima dată când Uniunea va fi condusă de o femeie, în persoana Laurei Badiu, șefa Camerei Notarilor Publici București. Laura Badiu, care a fost aleasă în funcție astă-vară, îl va înlocui la conducerea UNNPR pe Dumitru Viorel Mănescu, cel care deține funcția de președinte din 21 noiembrie 1998, când a fost ales prin votul Congresului Notarilor Publici din România. Laura Badiu va fi ajutată de 3 vicepreședinți, respectiv de Ion Marin, Vasile Varga și Sorin Marina.

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este organizația reprezentativă a profesiei notariale la nivel național şi internațional, înființată prin Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și având ca obiective permanente siguranța circuitului civil și a actelor și procedurilor notariale, protejarea beneficiarilor serviciilor notariale, lărgirea competențelor activității notariale, precum și crearea unui cadru optim şi sigur pentru desfăşurarea activității notariale.

spot_img

Articole recente

Cum a ajuns Televiziunea Publică să se judece, pentru difuzarea serialului Memorialul Durerii, cu o societate de televiziune prin cablu, preluată de operatorul DIGI

Digital Cable Systems (DCS) a fost unul dintre cei mai mari operatori de pe piața serviciilor de retransmisie a programelor...

Mai multe articole din aceeași categorie