Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.), întrunit în ședința din 18 iunie 2026, a dezbătut și aprobat măsurile privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2026. Astfel, prin Hotărârea nr. 323/18 iunie 2026 s-a stabilit că data desfășurării examenului este 20 septembrie 2026, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic (față în față), în spațiile Universității din București.
La data de 25 august 2026, I.N.P.P.A. va transmite la U.N.B.R. propunerile privind compunerea Comisiei naționale de examen. Până la data de 03 septembrie 2026, la convocarea Președintelui U.N.B.R., va avea loc ședința Comisiei Permanente a U.N.B.R. pentru desemnarea Comisiei naționale de examen. Desemnarea Comisiei naționale de examen, potrivit art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 republicată, se va face prin aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Lege care reglementează constituirea comisiei „cu precădere – din avocați cadre didactice universitare cu vechimea de minim 10 ani în profesia de avocat„. Dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statut care consacră compunerea „în majoritate” a Comisiei de examen din avocați – cadre didactice universitare cu o vechime în profesie de 10 ani se interpretează în limitele impuse de art. 17 alin. (4) din Lege în sensul că, în condițiile în care între cei propuși să facă parte din comisia de examen se află și avocați – cadre didactice, aceștia din urmă vor fi desemnați „cu precădere„.
Cererea de înscriere la examen se depune de candidat, în modalitatea prevăzută la alin. (6), în intervalul 3 august 2026 (ora 8.00) – 28 august 2026 (ora 16.00), la baroul la care acesta urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis. În perioada 29 august 2026 – 03 septembrie 2026 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen. Contestațiile formulate de candidații cărora li s-a respins înscrierea la examen se vor soluționa în conformitate cu prevederile Regulamentului de examen.
Taxa de examen este de 3.000 lei și se va achita în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2026”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2026”.

