La data de 6 noiembrie 2025, cetățeanul ucrainean Serhii Osherovskyi, care deține și cetățenia Israelului, s-a prezentat voluntar la Inspectoratul General pentru Imigrări Brașov, pentru a formula o cerere de azil. Acolo, el a fost preluat apoi de o ucraineană, care l-a asistat la completarea cererii de azil, ulterior semnată de acesta, ocazie cu care a predat și pașaportul. Cererea a fost lăsată spre verificare în vederea înregistrării, ucraineanului comunicându-i-se să aștepte. La scurt timp apoi, Serhii Osherovskyi a fost reținut de către organele de poliție.
La data de 07.11.2025 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sesizarea formulată de procurori privind punerea în executare a mandatului de arestare, emis la data de 20.10.2022 de Tribunalul Districtual Pecherskyi din Kiev, cu privire la persoana extrădabilă Osherovskyi Serhii. În cuprinsul sesizării s-a arătat că persoana extrădabilă face obiectul difuziunii de urmărire internaţională – alertă roșie Interpol (Red Notice) – emisă de Biroul Naţional Interpol Kiev la data de 7.02.2023, prin care s-a solicitat localizarea şi arestarea sa în vederea extrădării pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu consecinţe deosebit de grave, comisă de un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 189 pct. 4 din Codul penal al Ucrainei. Din datele transmise de autorităţile ucrainene, a rezultat următoarea situaţie de fapt: Serhii Osherovskyi, alături de Andriovych Silnikov şi Zurab Kvitaishvili, au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat la Kiev, în perioada 12.11.2021-21.01.2022, în scopul de a obţine în mod injust mari sume de bani. Astfel, la data de 12.11.2021, cei trei i-au solicitat victimei XXX, să transfere suma de 1.000.000 USD, sub pretextul unei datorii inexistent și sub ameninţarea unor acte de violenţă. Victima, apreciind că ameninţarea cu violenţa este reală, s-a angajat să transfere suma sus-menţionată. Astfel, la data de 20.11.2021, în jurul orelor 16:00, urmare a unei înţelegeri prealabile, Osherovskyi, Silnikov şi Kvitaishvili au chemat victima la restaurantul Marokana din Kiev, unde i-au solicitat, în mod ilegal, să le remită în numerar suma de 1.000.000 USD sau 15 Bitcoins (echivalentul a 1.000.000 USD), ca plată a unei datorii inexistente. Pentru a-i crea victimei o stare de temere pentru viaţa şi sănătatea sa, în cazul în care nu s-ar conforma să remită suma solicitată, Zurab Kvitaishvili i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona urechii stângi. A doua zi, în jurul orelor 14:50, Zurab Kvitaishvili s-a întâlnit cu victima la acelaşi restaurant, solicitându-i să-i transfere, de îndată, o parte din suma solicitată, respectiv 100.000 USD, către sine şi persoane apropiate, context în care victima i-a înmânat acestuia suma de 70.000 dolari, pe care acesta urma să o împartă ulterior cu Osherovskyi şi Silnikov. La scurt timp, individul a fost reţinut de ofiţerii de poliţie. Câteva zile mai târziu, Serhii Osherovskyi a părăsit Ucraina.
În fața judecătorului de la Curtea de Apel Brașov, Serhii Osherovskyi a menționat că a fost audiat de către procuror în prezenţa unui apărător ales şi i s-a adus la cunoştinţă conţinutul difuziunii de urmărire internaţională emisă de Biroul Naţional Interpol Kiev, la data de 7.02.2023, i s-a înmânat o copie de pe difuziune, împreună cu traducerea în limba română (pentru apărătorul ales), precum şi un exemplar de pe informarea privind drepturile persoanei private de libertate în procedura cererii de extrădare. Serhii Osherovskyi a recunoscut că este persoana care face obiectul solicitării autorităţilor judiciare din Ucraina şi a declarat că nu este de acord cu extrădarea, precizând că a fost supus unei proceduri similare de extrădare și în Ungaria, care a fost respinsă. Fapta reţinută în sarcina numitului Serhii Osherovskyi Serhii are corespondent în legislaţia penală română, respectiv în infracțiunile de şantaj, prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal.
Judecătorul a observat că din relațiile transmise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Brașov coroborate cu înscrisurile anexate, rezultă că, în baza de date SINS-CNSIS, persoana extrădabilă Osherovskyi Serhii figurează cu o alertă emisă de autoritățile germane, potrivit art. 24 și art. 25 din Regulamentul (UE) 2018/1861, valabilă până la 23.02.2026, în scopul refuzului intrării pe teritoriul statelor din Spațiul Schengen, cu următoarele mențiuni: violent, persoană care se sutrage executării sau evadat, înarmat, amenințare gravă la securitatea națională.
După ce instanța a dispus arestarea provizorie în caz de urgenţă a lui Osherovskyi Serhii, la data de 12 decembrie 2025, Curtea de Apel Brașov a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 12.12.2025 şi până la 10.01.2026 inclusiv, pentru executarea mandatului de arestare nr.757/29842/22-K emis la data de 20.10.2022 de Tribunalul Districtual Pecherskyi din Kiev. Judecătorul a mai decis să acorde termen în vederea continuării procedurii de extrădare la data de 29.12.2025, ora 13:00, pentru a da posibilitate persoanei extrădabile să formuleze opoziţia motivată la cererea de extrădare şi să propună probe.

