Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata Pintea Sorina împotriva deciziei penale nr.993/A din 06 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 9657/3/2020. Instanța a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători. Termenul de judecată a fost fixat la data de 26.11.2025, cu citarea inculpatei.
Fost ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea a fost condamnată, în iunie anul acesta, de Curtea de Apel Cluj la o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare într-un dosar de luare de mită în formă continuată. Ea a fost trimisă în judecată în urmă cu cinci ani în acest dosar de către procurorii DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Înainte ca dosarul să fie trimis de procurorii anticorupție în instanță, un complice al fostului ministru din cabinetul Dăncilă a făcut o înțelegere cu DNA, acceptând un acord de recunoaștere a vinovăției.
Încarcerată la Penitenciarul Gherla, Sorina Pintea a cerut întreruperea executării pedepsei, însă și-a retras cererea după cinci zile, scrie ziarulfaclia.ro, citat de G4media.ro. Astfel, acțiunea a fost depusă în 11 iunie, instanța fixând apoi termen de judecată pentru 27 noiembrie. Cererea a fost fundamentată pe motive medicale sens în care s-a dispus și efectuarea unei expertize medicale. La 16 iunie însă, Sorina Pintea a înregistrat la Tribunalul Cluj o nouă solicitare, de data aceasta anunțând că renunță la cererea de întrerupere a executării pedepsei.