În seara zilei de 11 ianuarie 2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, executând serviciul de pază la un obiectiv situat pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava, plutonierul adjutant XXX, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, a interpelat două persoane (între care una minoră) care tulburau ordinea și linistea publică, făcând gălăgie. În mod spontan și total nejustificat, subofițerul de jandarmi le-a prins pe cele două persoane de zona cervicală, trăgându-le una spre cealaltă, acțiune care a dus la lovirea reciprocă a acestora în zona capului, fapt ce ce-a provocat suferințe fizice și psihice. În urma plângerii depuse, s-a constituit un dosar penal pentru purtare abuzivă, cazul fiind instrumentat de un procuror de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași. La data de 31.07.2025 între Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași și inculpatul militar plt. adj. XXX a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției referitor la săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. 1 și 2 teza a II-a Cod penal rap. la art. 193 alin. 1, alin. 21 lit. b și c Cod penal (în ceea ce privește persoana vătămată XXX), și art. 296 alin. 1 și 2 teza a II-a Cod penal rap. la art. 193 alin. 1, alin. 21 lit. c Cod penal (în ceea ce privește persoana vătămată YYY), cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
La data de 17 septembrie 2025, Tribunalul Militar Iași a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în data de 31.07.2025 între Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași și inculpatul militar plt. adj. XXX. Judecătorul militar a stabilit pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă (persoana vătămată XXX) și o altă pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă (persoana vătămată YYY), după care, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal rap. la art. 38 alin. 1 Cod penal, a contopit pedepsele de câte 9 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime, respectiv 3 luni închisoare, stabilind în final în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1(un) an de închisoare. În temeiul art. 84 Cod penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani (doi ani) care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul la respectarea următoarele măsuri de supraveghere:
- a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta;
- b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa;
- c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- d) să comunice schimbarea locului de muncă;
- e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, inculpatul va fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la una dintre următoarele instituții: Primăria com. Vicovu de Jos, jud Suceava (poziția 120 pt. jud. Suceava în fișierul „baza instituțiilor din comunitate” găzduit de portalul just.ro) sau la Primăria orașului Vicovu de Sus, jud Suceava (poziția 121 pt. jud Suceava în fișierul „ baza instituțiilor din comunitate ” găzduit de portalul just.ro). Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile, dar îl obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sentința a fost atacată cu apel de către una dintre cele două părți vătămate. La începutul acestei luni, Curtea Militară de Apel a soluționat cauza: a respins apelul formulat de partea civilă ca nefondat și a obligat-o la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Decizia instanței militare de apel este definitivă.

