Metin Cerchez este un fost deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Constanța pe listele partidului minorității turce. A lucrat de-a lungul timpului ca jurnalist la mai multe publicații, precum și la posturile de televiziune OTV și Realitatea. La OTV, în 2009 a realizat o serie de reportaje despre „strigoiul din Medgidia” – duhul unei femei moarte ce-și bântuia familia, în care a fost deshumat cadavrul unei femei și familia i-a înfipt un țăruș în inimă, crezând că aceasta s-a transformat în strigoi. În acest caz, Cerchez a fost acuzat de instigare la profanare de morminte, fiind condamnat inițial la închisoare cu suspendare, dar ulterior, la data de 9 iunie 2015, după mai mult de 7 ani de procese, achitat definitiv de Curtea de Apel Galați.
La data de 25.05.2022, sub semnătura redactorului Adrian Ilie, a fost publicat pe pagina de internet a cotidianului Fanatik un articol de senzație ( EXCLUSIV FANATIK) intitulat ”Lista infractorilor din Parlamentul României. Cele mai ciudate și ridicole fapte penale comise de deputați și senatori”, iar sub titlul acestui articol au fost enumerate 105 persoane care au suferit condamnări penale definitive pentru fapte comise în timpul mandatului sau după acesta, personae ce au făcut parte dintre deputații și senatorii de după Revoluție. În prim plan, alături de două alte figuri din viața publică și politica românească, apare și o fotografie a lui Metin Cerchez suprapusă peste celelalte două, alături de o imagine ce sugerează momentul unui verdict dat de judecător, articolul cuprinzând mai multe rubrici, printre care și ”Metin Cerchez, spaima vampirilor”.
În aceste condiții, considerând că știrea este vădit eronată și defăimătoare la adresa sa, fostul deputat de Constanța a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă, la data de 23.03.2023, în contradictoriu cu pârâții Adrian Ilie și FANATIK ONLINE S.R.L. În cererea, consemnată de rejust.ro, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 250.000 lei, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputație și imagine, precum și dreptului la viață privată și de familie, obligarea pârâților să înceteze actele de defăimare publică la adresa sa, prin înlăturarea articolului publicat în data de 25.05.2022 în cotidianul Fanatik și intitulat ”Lista infractorilor din Parlamentul României. Cele mai ciudate și ridicole fapte penale comise de deputați și senatori” a pozei și tuturor susținerilor referitoare la reclamant, obligarea pârâților să publice pe cheltuiala acestora hotărârea judecătorească în trei cotidiene de largă circulație, timp de trei numere consecutive, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În septembrie 2024, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, obligând reclamantul la plata către pârâta FANATIK ONLINE S.R.L. a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. În motivare, judecătorul a arătat că informația referitoare la condamnarea reclamantului apare, astfel cum au menționat și pârâții, chiar și pe site-ul Wikipedia, nefiind o informație nou adusă în spațiul public. Se mai reține că, în cuprinsul articolului nu au fost folosite cuvinte denigratoare, defăimătoare sau jignitoare, ci pârâtul s-a rezumat la a prezenta pe scurt situația care a dus la trimiterea în judecată a reclamantului, în stilul specific activităţii jurnalistice. Judecătorul a remarcat că nicăieri în cererea de chemare în judecată reclamantul nu a arătat că este deranjat de faptul că informația nu este completată cu mențiunea că ulterior a fost achitat în anul 2015 în rejudecare, reclamantul apreciind că pârâții nu aveau dreptul să scrie deloc despre acest aspect, ceea ce ar încălca grav libertatea presei, a mai explicat instanța.
Fostul parlamentar de Constanța a atacat sentința Tribunalului București cu apel la instanța superioară. La sfârșitul lunii trecute, instanța de apel a pronunțat soluția sa în acest litigiu:
- Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantului 25.000 lei daune morale. Obligă pârâţii să înlăture numele reclamantului, fotografia reclamantului şi referirile la acesta din articolul pe care l-au publicat la 25.05.2022 sub titlul „Lista infractorilor din Parlamentul României. Cele mai ciudate şi ridicole fapte penale comise de deputaţi şi senatori”. Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată. Obligă intimatul-pârât să plătească apelantului-reclamant 7670 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunciare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti.Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.