Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă într-un interviu acordat Justnews că, în ultimii doi ani,  foarte mulți oameni, care nu cunosc atribuțiile instituției, cer să fie sesizată Curtea Constituțională pe nemulțumirile lor privind o hotărâre judecătorească sau să fie trimis un Recurs în Interesul Legii la ÎCCJ. Avocatul Poporului ne-a oferit detalii despre acțiunea de revocare a sa din funcție, susținută de parlamentari ai fostei coaliții PNL-USR-UDMR și le răspunde celor care încă mai cred că instituția Avocatul Poporului ar fi o unealtă în mâinile politicienilor. Renate Weber ne-a spus că cele mai dramatice cazuri cu care se confruntă angajații instituției sunt cele care vizează abuzuri asupra copiilor. Renate Weber a mai dezvăluit cine și mai ales de ce a pus presiune pe instituția Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Justnews:  Accesul liber la justiție este dreptul constituțional care ar fi cel mai des reclamat ca fiind încălcat, potrivit rapoartelor de activitate ale instituției Avocatul Poporului pe ultimii 3 ani. De ce? Care ar fi explicația?

Renate Weber: Aici trebuie să vă explic următorul lucru. Vorbim, de fapt, de petițiile care ne sunt adresate de către oameni, care reclamă încălcarea accesului la justiție, dar în realitate este vorba de faptul că sunt fie nemulțumiți de hotărârile judecătorești primite, fie de faptul că o anchetă penală durează prea mult. Ori noi, prin lege, nu avem competențe atunci când este vorba de justiție. Așa că, din păcate, deși primim multe astfel de sesizări, maximum ce putem face, și asta numai în anumite cazuri, este să sesizăm noi înșine Inspecția Judiciară, dacă de exemplu vedem că o investigație penală trenează de prea multă vreme. Mai mult decât atât nu avem voie să facem, pentru că, repet, e un domeniu în care noi nu avem competențe, ba chiar ne este interzis prin lege să intervenim. Oricum foarte multă lume este nemulțumită de hotărârile judecătorești. Mai nou, de vreo 2 ani, foarte mulți ne cer să sesizăm Curtea Constituțională, nemulțumiți de o hotărâre judecătorească, sau să trimitem un Recurs în Interesul Legii la ÎCCJ. Evident, nu este cazul, dar asta vorbește probabil și despre disperarea unor oameni, care se tot gândesc că poate e altcineva până la Cel de Sus și care ar putea să le facă dreptate pe pământ. Sigur că oamenii nu cunosc bine nici legea, nici competențele instituțiilor de care v-am vorbit, dar asta e situația.

Justnews: Prin urmare, aceste solicitări care vin la Avocatul Poporului arată o disperare, dar arată și o percepție…

Renate Weber: Da, o percepție greșită, care vine din denumirea acestei instituții în România. În opinia mea, este o denumire profund greșită și nefericită cea de Avocatul Poporului, pentru că, dacă suntem 20 de milioane în țară sunt 20 de milioane de popoare. Cam așa se percepe fiecare om din țara asta, eu sunt poporul. În realitate, instituția asta este una de tip ombudsman, deci una de tip eminamente de mediere, atunci când drepturile și libertățile persoanelor sunt încălcate de administrația publică, centrală sau locală. Denumirea de Avocatul Poporului induce alte așteptări și de aceea spun că e greșită. Noi am preluat-o din spaniolă. În realitate, în Franța, de pildă, este mediatorul drepturilor, în alte părți este apărătorul drepturilor, iar în cele mai multe situații este pur și simplu ombudsman, termen ce vine din limba suedeză.

Justnews: În Raportul de activitate pe 2021, Cuvântul introductiv, semnat de dumneavoastră, are 3 pagini, comparativ cu cele din 2020 și 2019, care au mai puțin de o pagină. Tema care domină este acțiunea de revocare din vara lui 2021, inițiată de Ludovic Orban, șeful de atunci al PNL. De ce ați simțit nevoia unei explicații detaliate a acelor evenimente?

Renate Weber: Am vrut să explic în Cuvântul introductiv, pentru că pe acesta l-am tradus și în engleză și l-am trimis și colegilor din celelalte instituții europene, ce s-a întâmplat, dar nu în ceea ce privește revocarea. Revocarea, din punctul meu de vedere, este un moment depășit pentru că acolo a existat posibilitatea sesizării CCR. Iar CCR a decis de o manieră atât de fermă, încât nu mai știu cum ar putea fi combătută. În același timp, însă, s-a întâmplat un lucru îngrozitor din punctul meu de vedere. Pentru că nu existau de fapt motive de revocare, altele decât nemulțumirea că am făcut ceea ce era în fișa postului. Neavând motive de revocare, au încercat implicit să lovească în instituție. Și au lovit într-un mod foarte grav. În primul rând, nu există o relație de subordonare între această instituție și Parlament. CCR a lămurit și acest lucru foarte clar. În al doilea rând, neexistând această relație de subordonare, Parlamentul nu este chemat să aprobe sau să respingă un raport de activitate în cazul acestei instituții. Nu suntem, de pildă, în situația de la TVR sau SRR, unde, dacă se respinge raportul, pleacă șeful instituției și Consiliul de Administrație. Mi s-a părut total nedrept ca, printr-un vot eminamente politicianist, să ștergi cu buretele, să dai o palmă muncii tuturor colegilor din această instituție, muncii de 3 ani de zile.  Pentru că ei au dat un vot așa-zis de respingere pentru 2018, 2019 și 2020. Eu nu am fost niciodată chemată în Parlament, după cum prevede Constituția, să susțin de exemplu rapoartele noastre de activitate, să le prezint, să le explic. A fost pur și simplu o execuție în cadrul Comisiilor Juridice reunite. Și repet: gândiți-vă că în intervalul acela de timp au fost sute, dacă nu mii, de petenți care și-au găsit dreptatea, prin intermediul intervenției, medierii făcute de colegii mei. Ori tu, Parlament, vii și efectiv ștergi cu buretele toate aceste lucruri făcute bine de instituție, obținute de oamenii din țara asta.   Atunci când s-au discutat rapoartele din 2019 și din 2020, măcar am putut să spun câteva lucruri. Pe urmă, însă, s-a pus și problema Raportului din 2018, la care am reacționat și am spus că “îmi pare rău, nu am fost eu Avocat al Poporului în acel an”. Iar replica în cadrul acelei discuții a fost „nu-i nimic, nici de ăsta nu ne place”. Pentru mine nu a fost doar trist, ci și dureros, pentru că acum cunosc bine oamenii din instituția asta și știu că cei mai mulți dintre ei chiar pun mult suflet în rezolvarea unor situații.

Justnews: Hotărârea Parlamentului din vara lui 2021 a creat și o problemă din punct de vedere constituțional, întrucât nu era prevăzută o asemenea procedură. Se poate vorbi, astfel, de un abuz al Parlamentului.

Renate Weber: Da, așa este, dar nu avem ce face. Practic, nu exista o cale prin care să atac această hotărâre la CCR. Mai mult, în momentul în care am solicitat, cu ocazia revocării mele, parlamentarilor din Comisiile Juridice să-mi indice Monitorul Oficial în care a fost publicată Hotărârea de respingere a rapoartelor, am văzut o panică totală, zbârnâiau telefoanele, pentru ca la final să mi se spună: să știți că hotărârile de respingere nu se publică în Monitorul Oficial. Oricum, implicit CCR s-a pronunțat și asupra acestui aspect în considerente. Acest lucru nu a produs însă consecințe juridice, astfel că instituția nu a fost afectată. De aceea eu am simțit nevoia să clarific și să spun acest lucru în Cuvântul introductiv.

Justnews: Ați simțit vreun sprijin din partea vreunei instituții din România sau din afară în fața unui asemenea abuz?

Renate Weber: În momentul în care au început să apară atacuri la adresa mea, și erau în egală măsură și la adresa CCR, numai că acolo chiar nu ai ce să faci, recunosc că am trimis câteva scrisori și la Comisia de la Veneția și doamnei comisar Jurova și Ombudsman-ului european, doamnei Emily O’Reilly. Am primit niște răspunsuri extrem de evazive, era perioada cu pandemia, altceva nu părea să-i mai intereseze. Apoi, în momentul în care s-a produs votul de respingere a rapoartelor, o colegă din instituție a avut inițiativa să scrie din nou Comisiei de la Veneția, iar de data aceea a reacționat însuși președintele Comisiei. Dar nici lui nu i-a trecut prin cap că revocarea se va petrece în nici 24 de ore. Să vă mai spun ceva, ce am zis de multă vreme: eu am încredere în instituțiile din România. În România, arhitectura constituțională este făcută în așa fel încât să ai totuși unde să mergi. Ai un ultim arbitru: CCR sau Președinte, cînd e vorba de legi și posibilitatea de a le retrimite în Parlament. Deci, există în România un “checks and balances” care mie mi se pare bine pus la punct. Sigur, ar trebui schimbată și legea, dar nu cred că Parlamentul are acest lucru printre prioritățile sale.

Justnews: În acest context, cum le răspundeți celor care spun că instituția Avocatul Poporului ar fi o unealtă în mâinile politicienilor?

Renate Weber: Este dovada că nu au nici cea mai mică idee despre ce face această instituție. Ei se limitează doar la una din competențele pe care le are instituția și anume sesizările la CCR privind legile și Ordonanțele de Urgență ale Guvernului.  Trist este că nu îi interesează ce se întâmpă cu persoanele care vin la noi cu petiții sau cu sesizările noastre din oficiu. Oamenii obișnuiți din țara asta, cu probleme lor, par să nu existe pentru unii care fac astfel de afirmații. Eu am spus încă din 2003, când s-a modificat Constituția, că acela e momentul în care această instituție va fi folosită sau, mai bine zis, va fi acuzată în permanență de jocuri politice. Cine pierde îl acuză într-un fel, cine câștigă altfel și tot așa. Ce nu vor să observe, și asta o fac din rea-credință, e de câte ori sesizările noastre au avut câștig de cauză la CCR, respectiv în 99 la sută din cazuri cu unanimitate. Deci, despre ce jocuri politice vorbim? Sau: faptul că atunci când noi nu ne-am dus către CCR, dar au existat alte sesizări, CCR a respins acele sesizări. Deci, noi am avut dreptate negăsind motive de neconstituționalitate. Foarte multă lume, inclusiv dintre cei care au cunoștințe de drept, confundă motivele de neconstituționalitate cu motivele de oportunitate. Oportunitatea înseamnă voința politică a unei majorități sau a unui guvern la un moment dat. Neconstituționalitatea este însă o chestiune foarte tehnică, iar eu, câtă vreme nu sunt convinsă că am avea câștig de cauză la Curtea Constituțională, sincer, nu semnez. Eu am multe discuții cu colegii, avem un departament care se ocupă cu aceste cazuri, dar trebuie să fiu convinsă că nu pun de la mine, că nu inventez ceva. Am pierdut la Curtea Constituțională și de vreo două-trei ori, chiar mi-a plâns sufletul în mine, acolo unde eram convinsă că o să câștig.

Justnews: Cum ar fi?

Renate Weber: De curând, chiar anul acesta. Am trimis pe obiect, înainte să fie legea promulgată, chiar când a fost implementată la noi. S-a modificat Codul penal și au venit cu chestiuni de “hate speech”, de îndemn la ură pe diferite criterii. Printre multele criterii în România, în plus față de Directiva Europeană, a apărut chestiunea opiniilor politice. Nouă ni s-a părut că este o mare lovitură la adresa libertății de exprimare. Și am pierdut cu brio la Curtea Constituțională. Asta e situația, dar am fost convinsă că am dreptate. Am pierdut la Curtea Constituțională, la un moment dat, pe o chestiune care ținea de drepturile persoanelor cu dizabilități. Nu întotdeauna câștig, dar repet, dacă am convingerea că e ceva neconstituțional, mă duc la CCR, dacă nu, nu. Vă dau exemplu legea cu avertizorii de integritate. Da, a fost o presiune publică. Altfel, nu face nimeni presiune la mine, nu mă sună la telefon. A fost o mare presiune și am decis că, de fapt, nu e de mers la Curtea Constituțională, pentru că eu nu am identificat nimic acolo care să fie așa. Era o chestiune de opțiune politică. Eu însămi nu sunt de acord cu unele din lucrurile de acolo, dar nu de constituționalitate. Și ce s-a întâmplat? S-a dus USR-ul la Curtea Constituțională și a fost respingere cu unanimitate. Asta înseamnă că, de fapt, judecata mea, a noastră, a fost cea corectă.

Justnews: În 2019 ați avut 11.000 de petiții, în 2020 -14.000, în 2021-12.000.  Este volumul de activitate a instituției Avocatul Poporului mare sau mic raportat la numărul de angajați?

Renate Weber: Petițiile sunt doar o parte din activitate. Eu am solicitat ca fiecare angajat să aibă cel puțin 5 sesizări din oficiu, lunar. În realitate, cred că fiecare din ei are cam câte 15, lunar. Numărul de sesizări din oficiu este chiar mai mare decât numărul petițiilor. Eu aș spune că este o activitate rezonabilă. De aceea, de exemplu, nu am scos posturi la concurs pe domeniile acestea, de drepturi și libertăți. Doar la Avocatul Copilului a fost un concurs, pentru că avem și 15 birouri teritoriale. Ce am dorit și doresc foarte mult, iar acum văd că și colegii mei vor foarte, foarte mult, este să facem anchete, deci să nu rezolvăm lucrurile din birou cu adrese. În momentul în care constatăm că e o neînțelegere, colegii mei merg în anchetă și asta are două avantaje. O dată că lumea vede instituția ca atare, o pipăie și poate să spună că este, pentru că ei se duc acolo în persoană, discută și cu petentul, fac muncă de mediere. Și doi, puterea de convingere, când ești la fața locului, înarmat cu toate argumentele juridice, este mult mai mare decât dacă pui ceva într-o adresă formală pe care o semnez. Pandemia, din păcate, nu ne-a fost un aliat anii ăștia. Pentru că n-am putut să-mi trimit colegii în anchete atât de des, pe cât aș fi vrut. Cum însă s-au ridicat restricțiile, am reluat aceste anchete și, vă spun cu mâna pe inimă, în ceea ce privește administrația locală, undeva la 95 % dintre acțiunile noastre sunt rezolvate favorabil. Adică, oamenii înțeleg despre ce este vorba. Avem o relație foarte bună cu administrația locală, de la consilii județene la primării de comune. Cele mai multe dintre situații cam așa sunt, din orașe și din municipii. Cu administrația centrală nu e la fel, dar, mă rog, ne descurcăm și aici.

Justnews: Care a fost cel mai deosebit caz cu care v-ați întâlnit?

Renate Weber: Știți, cred că n-ai cum să eviți în într-o asemenea situație, poziție, implicările emoționale. Sunt cazuri care te dărâmă pur și simplu.

Justnews: Relatați-ne un astfel de caz.

Renate Weber: Cele mai îngrozitor de citit, de discutat, de făcut ceva, sunt cele care îi vizează pe copii, abuzurile asupra copiilor. Că este vorba de agresiuni fizice, de copii părăsiți – și Doamne câți sunt (!) -, că este vorba de agresiunile sexuale – și Dumnezeule, cât de mult s-au înmulțit acestea (!) –  sunt cele care, clar, provoacă fiori. Deși n-a fost ușor să-mi conving propriii colegi, dar am reușit să o fac, suntem acum într-o adevărată ofensivă de a schimba și percepția și legislația cu privire la agresiunile asupra copiilor. Pentru că mie mi se pare total nedrept să spui că un copil până la o anumită vârstă, hai să spunem 15 ani, a consimțit la un act sexual, câtă vreme copilul acela la 10-11 ani habar n-are săracul pe ce lume e. Am văzut un rechizitoriu în care nu știu cum s-a putut întâmpla, mintea mea nu poate să înțeleagă, un procuror spune despre un copil de 10 ani că a consimțit la o relație sexuală cu un ditamai omul de 40, pentru că acela i-a dat un sandvici și el s-a mai dus și a doua oară ca să-i mai dea un sandvici. Te cutremură!

Justnews: S-a întâmplat ceva cu procurorul respectiv?

Renate Weber: Nu s-a întâmplat nimic, pentru că, din păcate, abordarea aceasta este pe tot Parchetul General. Avem adrese făcute și răspunsuri primite. Lor li se pare că este mai simplu că nu trebuie să dovedești nimic când e vorba doar de act sexual cu un minor, în vreme ce la viol trebuie să vii cu dovezi și atunci le încadrează așa. Problema mea, știți, care e? Sigur că omul ăla merge oricum la închisoare, dar e o chestiune de demnitate a acelui minor. Mi se pare culmea ca tu, societate, să i-o mai calci și tu în picioare, nerecunoscând că el a fost victima unui foarte, foarte grav abuz fizic sau psihologic. Și atunci am început să scriem, să trimitem adrese, explicând că noi reprezentăm minorii și că le solicităm schimbarea încadrării juridice. Facem acest lucru deja și la instanțe. Încă nu avem răspunsuri, adică încă nu avem pronunțări. S-ar putea să pierdem. Dacă pierdem de 10 ori și câștigăm a 11-a oară, tot e mare lucru, iar dacă pierdem tot timpul, cred că sunt argumente în plus pentru parlamentari să modifice legislația penală și să stabilească o vârstă până la care orice astfel de agresiune asupra unui minor, probabil 14 ani ar fi o vârstă potrivită, că așa este și răspunderea penală. Copilul e considerat că n-are discernământ până la 14 ani. Atunci să nu aibă nici când este victima unui act, unei agresiuni sexuale, deci un argument ca ei să facă o astfel de modificare legislativă. Vom vedea dacă vom reuși.

Justnews: E un proiect de lege, votat deja de Senat, care a ridicat vârsta la 15 ani.

Renate Weber: Știu, dar până nu o văd trecută si de Cameră…

Justnews: De ce România are o atitudine atât de relaxată când vine vorba de violență domestică, de abuzuri sexuale? Misoginism?

Renate Weber:  Pe de o parte, e misoginismul și misoginismul nu este doar din partea bărbaților, este în egală măsură și din partea femeilor. Cred sincer că la școală se face mult prea puțin spre deloc, ca să lămurim aceste aspecte și să-i învățăm pe copii care sunt situațiile firești și care sunt situațiile de care să se teamă.  Există în continuare ideea aceea să nu ne amestecăm în viața de familie, de unde și nivelul de violență domestică asupra femeilor, asupra copiilor. Nu este întâmplător numărul acesta de copii care au apelat la sinucidere, copii anxioși în urma pandemiei, pentru că cei care au fost victime au rămas mai mult decât oricând în casă alături de agresor. Închiderea școlilor a avut un efect oribil, nu numai asupra actului de educare, ci și asupra imposibilității copiilor de a se plânge, de a scăpa de agresor. Cred că mult prea puțini reușesc să intre în România profundă. Și mai adaug ceva: eu nu cred că în România avem un exces de bugetari. Eu cred că avem o foarte proastă repartizare a resurselor umane în cadrul aparatului administrativ, pentru că am făcut studii pe mii de UAT-uri, unitățile administrativ teritoriale. Am reușit să obținem informații. Aceste UAT-uri, care sunt comunele în principal, sunt primele care au obligația prin lege să se ocupe de comunitățile lor, să vadă în ce condiții trăiesc copiii, persoanele în vârstă și care n-au ajutor, persoanele cu dizabilități. Ori aceste UAT-uri nu au oameni. De aceea spun că repartizarea resurselor umane este greșit gândită. Nu avem suficienți asistenți sociali, nu avem la școli suficienți psihologi. Noi am făcut niște rapoarte speciale și printre propunerile făcute de noi a fost inclusiv creșterea numărului de locuri la facultățile de profil. E nevoie de o corelare între ceea ce îți cere realitatea din teren și pregătirea universitară pe care vrei să o ai.

Justnews: Care a fost cea mai grea decizie pe care ați luat-o de când sunteți în funcție, ca Avocat al Poporului?

Renate Weber:  A fost, de exemplu, o mare presiune, dar mare presiune, care nu mai era pe instituție, era pe persoană fizică, ca să spun așa, să atac la Curtea Constituțională Tratatul nostru de aderare la Uniunea Europeană.

Justnews: Cine a făcut această presiune?

Renate Weber: Am avut o dată o petiție semnată de vreo 30 de avocați și, separat, am avut alte 2 petiții, care îmi cereau să atac Tratatul nostru de aderare, să atac implicit Tratatul de la Maastricht pe ideea că interpretarea Curții Europene de Justiție era de așa manieră încât înlătura obligativitatea respectării deciziilor Curții Constituționale din România. Dacă noi am fi știut lucrurile acestea când am semnat Tratatul de aderare, poate nu l-am fi semnat sau l-am fi atacat atunci la CCR. Nu spun că mi-a fost greu ca decizie, pentru că eu însămi m-am pronunțat asupra felului în care Curtea Europeană de Justiție a făcut acea interpretare. Dar câtă vreme noi nu avem o Constituție europeană, care să spună că ea este deasupra tuturor…suntem în fața unei interpretări a CJUE, dar asta nu înlătură, în opinia mea,  obligativitatea respectării deciziilor CCR. Sigur, este vorba și de felul în care judecătorii din România se raportează la Constituția României, care spune că legea și Constituția și deciziile CCR sunt obligatorii. Urmăresc cu interes acum și toate dezbaterile privind pachetul de legi ale justiției. Însă, până nu văd forma finală, nu vreau să mă pronunț, dar ne pregătim, din timp, pentru orice eventualitate.

Justnews: În ce an ați avut presiunea legată de atacarea Tratatului de Aderare?

Renate Weber: Anul acesta, în 2022. Am avut multe, foarte multe petiții pe tema asta. La fel, a fost o coaliție a celor care vor să atacăm la Curtea Constituțională toată problematica legată de tehnologia 5G. Am avut și demonstrații și vuvuzele și tot ce vreți la instituție. Aștept să mă convingă într-un fel sau altul că deocamdată nu e cazul. În schimb, am atacat la Curtea Constituțională legea cu privire la comunicațiile electronice. În ultima ședință a Parlamentului a fost adusă o modificare care practic crea posibilitatea de supraveghere, prin toate aceste aplicații pe care le folosim. Atunci n-au venit la noi să sesizăm Curtea Constituțională, dar am făcut-o noi după ce am discutat și cu cei de la Asociația IT-iștilor. Am câștigat la Curtea Constituțională care a trimis legea înapoi, Parlamentul a modificat-o, așa cum am considerat că era ok. Tot acolo, însă, era și chestiunea cu tehnologia 5G. Noi am atacat-o doar pe o chestiune care ținea de dreptul la mediu. Și am câștigat și acolo. Dincolo de asta, însă, știu presiunile pe noi cu 5G-ul, înainte erau și CIP-urile cu 666 și așa mai departe. E foarte multă suspiciune, dar pe suspiciune mi-e greu să merg la Curtea Constituțională.

Justnews: Dar care a fost cea mai mare dezamăgire de când sunteți Avocat al Poporului?

Renate Weber: Dincolo de situația cu respingerea rapoartelor, a fost o sesizare pe care am trimis-o la Curte și unde am fost ferm convinsă că voi câștiga de pe scaun. Era pe Legea 55, cu pandemia și detașarea obligatorie a medicilor pe care o putea face oricine, absolut abuziv.  Nu mai era niciun respect pentru Codul Muncii, nimic. Și am pierdut cu mare frumusețe. Am avut o mare dezamăgire, am înțeles cum vine să mori cu dreptatea în brațe.

Justnews: Cea mai mare satisfacție de când sunteți în fruntea instituției, din 2019 și până în prezent.

Renate Weber: Cred că fiecare caz în sine, în care reușim să facem ceva, e o bucurie, pentru că eu îmi dau seama câtă lume este sărmană, necunoscătoare în țara asta. Chiar înainte să intrăm în acest dialog, am avut un caz: o doamnă ne sesizase că, de ani de zile, lucra în Marea Britanie câte 8 luni pe an. Problema era că, în tot acest context, a pierdut dreptul la alocația copilului în România. Colegii mei au reușit să demonstreze că, totuși, ea avea niște ani lucrați în România și pe baza acelei activități copilul primește acum alocație. O să spuneți că e un nimic, dar un nimic care contează enorm pentru acea familie, pentru acea femeie, pentru acel copil. Ne ocupăm și de cazuri privind punerea în posesie pentru oameni care își câștigă dreptul în instanță și după aceea autoritățile locale nu mai știu ce să facă cu punerea în posesie. Ne ocupăm și de chestiuni care țin de dreptul la un mediu sănătos. Poate sunt lucruri mărunte pentru unii, dar pentru fiecare persoană vizată sunt importante. Un alt caz: o doamnă care primise de la ANAF tot felul de atenționări și avea de plătit o sumă enormă. Și când s-au dus colegii mei în anchetă acolo au constatat și au reușit să demonstreze nu doar că doamna nu avea nimic de plătit, dar că avea de primit 11.000 lei, pe care i-a primit imediat. Sigur că am spus în acel moment: ia uite, noi putem să facem așa ceva. Da, colegii mei pot să facă așa ceva.

foto: avp.ro