Curtea de Apel București a hotărât recent să amâne pentru 5 septembrie 2023 procesul în care sunt judecați pentru corupție doi foști șefi din Poliția Rutieră, care ar fi plănuit să ajute contra unei sume de bani un șofer, prins băut la volan. Este vorba de comisarul șef de poliție Stoica Ion-Joe, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București și de Șoricică Ion, avocat în Baroul București, fost șef al Poliției Rutiere din anii ’90.
Cei doi au fost trimiși în judecată sub control judiciar, în noiembrie anul trecut, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției. Stoica Ion Joe este acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, iar Șoricică Ion de comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: în perioada ianuarie – 21 septembrie 2022, inculpatul Stoica Ion – Joe, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și ar fi primit 3.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având o alcoolemie peste limita legală; în schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina să propună o soluție de clasare față de persoana cercetată; în același context, inculpatul Stoica Ion – Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective „o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare, astfel încât, la efectuarea unei recalculări a alcoolemiei, rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală (adică sub 0,80 ‰).

