Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft, acționarul majoritar al Petrom, a inițiat și apoi a câștigat un nou litigiu de arbitraj internațional împotriva României, în chestiunea rambursării de către Statul Român a cheltuielilor de mediu ale Petrom, stabilite prin contractul de privatizare din 2004. La data de 30.08.2022, Curtea de Arbitraj Internațional a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris a pronunțat hotărârea arbitrală definitivă în dosarul nr. 25704/HBH („Hotărârea Arbitrală”), dând dreptate societății OMV Aktiengesellschaft („OMV AG”) în calitate de parte în acordul de privatizare a Petrom, care inițiase o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România.
O lună mai târziu, la data de 13.09.2022, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a Civilă, reclamanta OMV AKTIENGESELLSCHAFT, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, a formulat cerere de recunoaștere și încuviințare a executării hotărârii arbitrale definitive, pronunțată la data de 30.08.2022 în dosarul nr. 25704/HBH („Hotărârea Arbitrală”) de un tribunal arbitral („Tribunalul Arbitral”) din cadrul Curții de Arbitraj Internațional a Camerei Internaționale de Comerț („ICC Paris”) solicitând :
– admiterea cererii de recunoaştere a Hotărârii Arbitrale pe teritoriul României şi de încuviinţare a executării silite a acesteia în ceea ce priveşte obligaţiile de plată stabilite de tribunalul arbitraj ca fiind datorate de către MMAP în secţiunea VIII a Hotărârii Arbitrale, după cum urmează:
- suma de 19.990.222,63 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate în legătură cu închiderea Celulii de şlam Parc 1 Suplac;
- suma de 4.455.961,16 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate în legătură cu închiderea depozitului XXX
- suma de 3.082.788,77 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate în legătură cu închiderea depozitului XXX; • suma de 2.417.061,74 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate în legătură cu închiderea depozitului XXX; • suma de 3.678.394,07 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate cu privire la depozitul XXX;
- suma de 307.213,23 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate cu privire la depozitul XXX;
- suma de 785.392,44 RON care trebuie achitată OMV Petrom S,A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate cu privire la depozitul XXX;
- suma de 1.010.217,26 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Pierderi de Mediu pentru acţiunile de remediere luate cu privire la depozitul XXX;
- suma de 119.789.424,71 RON care trebuie achitată OMV Petrom S.A. cu titlu de Costuri de Abandonare Acceptate în legătură cu acţiunile de abandonare a 988 de sonde;
- plata dobânzii la sumele menţionate mai sus conform pct. K din Secţiunea VIII a Hotărârii Arbitrale, calculată la rata de referinţă a BNR plus 2%, începând cu 120 de zile lucrătoare de la momentul Notificării Pretenţiei/ Notificării privind Costurile de Abandonare Acceptate şi până la plata efectivă a sumelor, care trebuie achitată OMV Petrom S.A.;
- plata cheltuielilor arbitrale către reclamanta OMV AG după cum urmează:
> suma de 1.430.295,71 EUR;
> suma de 280.000 USD;
> plata dobânzii la sumele menţionate anterior, calculată la rata de referinţă a BNR, în concordanţă cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunţării Hotărârii Arbitrale şi până la plata efectivă a sumelor;
– Obligarea MMAP la plata cheltuielilor de judecată avansate de subscrisa pentru judecarea prezentei cauze.
În data de 4 martie 2025, instanța de fond a admis cererea reclamantei OMV AKTIENGESELLSCHAFT:
- Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată. Recunoaşte pe teritoriul României efectele şi forţa executorie ale hotărârii arbitrale pronunţare în dosarul 25704/HBH de ICC Paris la data de 30.08.2022.. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată, astăzi, 04.03.2025 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor la grefa instanţei.
În motivare, judecătorul a arătat că, potrivit prevederilor legale, cerinţele pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a unor hotărâri arbitrale străine pe teritoriul României sunt următoarele:
- hotărârea arbitrală să fi fost pronunţată într-un stat străin şi să nu fi fost considerată hotărâre naţională în România – art. 1.124 C.proc.civ.;
- diferendul care formează obiectul hotărârii arbitrale să poată fi soluţionat pe cale arbitrală în România, iar hotărârea să nu conţină dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român – art. 1.125 C.proc.civ.;
- hotărârea să nu fie afectată de motivele de refuz ale recunoaşterii hotărârii arbitrale prevăzute de art. 1.129 C.proc.civ.
Instanța de fond a constatat că sunt pe deplin îndeplinite toate cerinţele menţionate pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor arbitrale străine pe teritoriul României, hotărârea fiind pronunţată de către Curtea de Arbitraj Internațional a Camerei Internaționale de Comerț („ICC Paris”). Instanța a concluzionat că, în cazul de faţă, autenticitatea Hotărârii Arbitrale a fost certificată de către Curtea de Arbitraj Internaţional a ICC Paris, motiv pentru care aceasta va putea fi direct recunoscută în România, fără vreo altă formalitate.
Sentința a fost atacată cu apel de către Ministerul Finanțelor, în numele Ministerului Mediului, așa că litigiul a ajuns la Curtea de Apel București. La primul termen de judecată, din 21 noiembrie 2025, instanța de apel, prin învoiala părţilor, a amânat cauza cauza, acordând termen de judecată la data de 16.01.2026. De menționat că nu este primul caz în care OMV AKTIENGESELLSCHAFT cere și obține recuperarea unor costuri istorice suportate de companie cu lucrările de dezafectare de sonde și de refacere a mediului care, potrivit contractului de privatizare din 2004, trebuie rambursate de către autoritățile de la București. Despre astfel de litigii au relatat Profit.ro și Economica.net

