Prin adresa nr.20/34.418/2024 din 28 august 2024, ministrul Justiției, în baza art.471 din Codul de procedură penală, a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o solicitare de promovare a unui Recurs în Interesul Legii vizând următoarea problemă de drept: ”Dacă un judecător care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, astfel încât nu mai este judecător al instanței respective”. Din adresa ministrului Justiției reiese că acesta a fost sesizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, la originea inițiativei aflându-se Raportul Inspecției Judiciare nr.23–2131/2023, întocmit în urma controlului tematic efectuat în legătură cu practica instanțelor privind posibilitatea unui judecător din cadrul Secției penale, care a promovat efectiv la instanța superioară, de a pronunța și motiva hotărârile a căror deliberare nu se consemnează într-o minută, raport în care s-a reținut existența unor soluții neunitare la nivelul instanțelor care s-au confruntat cu această problemă. Din analiza hotărârilor judecătorești definitive, s-au conturat în acest caz următoarele două orientări jurisprudențiale:
- I. Într-o primă orientare jurisprudențială, instanțele au apreciat că un judecător care după momentul închiderii dezbaterilor a fost delegat, respectiv transferat la o altă instanță, nu mai poate lua parte la deliberare, nici nu poate redacta și pronunța hotărârea în cauză, astfel că s-a dispus repunerea pe rol a cauzelor și repartizarea lor către alte completuri de judecată.
- II. Într-o altă orientare jurisprudențială, instanțele au reținut că în situația în care un membru al completului de judecată a promovat, respectiv a fost delegat la o altă instanță după momentul rămânerii în pronunțare, devin incidente dispozițiile art.395 alin.3 teza I din Codul de procedură civilă, conform cărora ”judecătorul care a luat parte la judecată este ținut să se pronunțe chiar dacă nu mai este judecător al instanței respective, cu excepția cazului în care, în condițiile legii, i-a încetat calitatea de judecă tor sau este suspendat din funcție. (…)”. Astfel, conform art.2 alin.2 din Codul de procedură civilă, aceste prevederi se aplică și în materie penală, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează o astfel de situație și nici nu conține dispoziții contrare.
Ministerul Public apreciază ca fiind în litera și spiritul legii a doua orientare jurisprudențială, solicitând deci Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, printr-o decizie obligatorie, să stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, conform art.474 din Codul de procedură penală, în sensul că: ”Un judecător care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, deşi nu mai este judecător al instanței respective”.