Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat săptămâna trecută decizia definitivă în procesul în care pastorul László Tőkés se judeca cu cei care l-au numit ”trădător și spion al Ungariei”:
- Detalii soluţie: Decizia nr. 2586:Respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de reclamantul Tokes Laszlo şi de pârâtul Teodorescu Filip împotriva deciziei nr. 1699/A din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti– Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Talpeş Ioan, Gâdea Mihai Şi SC Antena 3 SA. Definitivă.
Pastorul reformat László Tőkés a câştigat în rejudecare, în noiembrie 2021, la Curtea de Apel din Bucureşti, procesul de calomnie pe care l-a intentat celor care l-au numit “spion al Ungariei” într-o emisiune televizată și au afirmat că “a primit bani de la serviciile secrete ungare” în perioada rezistenţei sale la Timişoara. Este vorba de Filip Teodorescu, fost locţiitor al comandantului serviciului de contraspionaj al Securităţii, Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), postul de televiziune Antena 3 şi moderatorul emisiunii Sinteza Zilei, Mihai Gâdea. Suma cea mai mare de plată – 15.000 lei – o va avea de suportat Filip Teodorescu. Soluția judecătorilor poate fi vizualizată aici.
Procesul intentat de fostul europarlamentar UDMR, în care solicita daune morale de 40.000 de euro, fusese trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
„În anul 2014, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, în care moderatorul este Mihai Gâdea, s-a afirmat mincinos despre Laszlo Tokes că este trădător de ţară şi spion al Ungariei, dovedit cu acte în regulă, existând şi dosare. Am sesizat Tribunalul Bucureşti, cerând tragerea lor la răspundere, fiind vorba despre răspundere civilă delictuală. L-au defăimat pe domnul Laszlo Tokes, despre care se spune şi se ştie că a fost scânteia Revoluţiei de la Timişoara, datorită faptului că timişorenii, indiferent de naţionalitate, au sărit în apărarea lui Laszlo Tokes. S-a ajuns la declanşarea revoltei populare şi această solidaritate româno-maghiară a dus la căderea dictaturii naţional-comuniste. De aceea este foarte gravă acuzaţia, fiindcă îşi bate joc de martirii Revoluţiei, de eroismul poporului român. În anul 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea în parte. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a daunelor morale de 1 leu şi cheltuieli de judecată (…) Împotriva deciziei nr. 1638A din 6 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recursuri reclamantul Laszlo Tokes şi pârâtul Ioan Talpeş (…) Au fost admise ambele recursuri, a fost casată hotărârea şi s-a retrimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti. Acolo se va decide. Noi nutrim speranţa ca principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat în sfârşit va fi reparat şi acest proces, care durează de şapte ani, până la urmă se va putea finaliza în condiţii corespunzătoare şi soluţia va fi legală, nu va trebui să ajungem la Curtea Europeană”, a explicat în mai 2021 pentru Hotnews derularea acestui proces Elod Kincses, avocatul lui Laszlo Tokes.
foto: antena3.ro

